Nica va depune plângeri penale împotriva lui Blaga pentru uzurpare de calităţi oficiale şi abuz
Vicepreşedintele PSD Dan Nica va depune, miercuri, două plângeri penale împotriva lui Vasile Blaga, pentru uzurpare de calităţi oficiale şi pentru abuz în funcţie, a declarat purtătorul de cuvânt al PSD, Bogdan Niculescu Duvăz, într-o conferinţă de presă.

Nica va depune plângeri penale împotriva lui Blaga pentru uzurpare de calităţi oficiale şi abuz (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)
Duvăz a precizat că lui Blaga i s-a adus la cunoştinţă, marţi dimineaţă, prin intermediul executorului judecătoresc, faptul că decretul de numire a lui în funcţie este ilegal, potrivit deciziei Curţii de Apel.
"Vasile Blaga se face vinovat de uzurpare de calităţi oficiale şi de abuz în funcţie", a spus Duvăz, referindu-se la faptul că Blaga îşi exercită în continuare prerogativele de ministru, în condiţiile în care numirea sa a fost declarată, printr-o decizie a instanţei, ca fiind ilegală.
Duvăz a precizat că PSD solicită lucrătorilor din MAI să îşi respecte angajamentele faţă de cetăţeni şi să nu dea curs unor eventuale comenzi politice.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
-
Călin Georgescu, interviu cu un apropiat al miliardarului Elon Musk. Nou atac la „reţeaua Soros”
Curtea de Apel Bucureşti a decis, vineri, suspendarea decretului prin care Dan Nica a fost înlocuit cu Vasile Blaga la conducerea Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI), până la pronunţarea instanţei pe anularea acestui act al preşedintelui.
Instanţa a respins excepţiile ridicate de Administraţia Prezidenţială şi a admis cererea de suspendare a decretului 1358 din 1 octombrie emis de preşedintele României până la pronunţarea instanţei de fond.
Decizia poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Potrivit Legii contensiosului administrativ, încheierea sau, după caz, sentinţa prin care se pronunţă suspendarea este executorie de drept. Ea poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare.
Vicepreşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că fostul ministru PSD al Internelor, Dan Nica, va cere Curţii de Apel şi anularea decretului de numire a lui Vasile Blaga ca interimar la MAI, apreciind că numirea ilegală a acestuia a aruncat administraţia în haos.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

