Nichita: PSD Iaşi va organiza un protest în faţa Prefecturii în ziua recursului şefului CJ Argeş

Liderul PSD Iaşi, Gheorghe Nichita, a declarat, vineri, că social-democraţii ieşeni vor organiza un protest în faţa Prefecturii judeţului în ziua în care se va judeca recursul la decizia de arestare a şefului CJ Argeş, calificând, totodată, măsura arestării drept o comandă politică.

Urmărește
7 afișări

Gheorghe Nichita a declarat, vineri seară, corespondentului MEDIAFAX că protestul iniţiat de PSD Iaşi nu va fi organizat în faţa sediului PDL din Iaşi, întrucât cele două partide au sediile în aceeaşi clădire, însă acţiunea va fi făcută în faţa Prefecturii.

"Nu putem face protest în faţa sediului PDL, pentru că în aceeaşi clădire este şi sediul nostru. Nu ar fi logic. Vom merge în faţa Prefecturii, pentru că acolo este simbolul Guvernului", a spus Nichita.

El a precizat că măsura arestării preventive a şefului CJ Argeş, Constantin Nicolescu, este un gest dus la absurd al actualei puteri.

"Este o bătaie de joc. Îl cunosc pe Nicolescu şi sunt solidar cu el. E un gest dus la absurd. Până omul nu e judecat, există prezumţia de nevinovăţie. Este o luptă politică dură în România, fiind utilizate metode staliniste. Sunt vizaţi cei aleşi pe vot uninominal. Este planul doi al intimidării opoziţiei pe care îl dezavuez. Cei de la PDL încearcă să ne impună teama, dar noi suntem învăţaţi să luptăm", a afirmat şeful PSD Iaşi.

Gheorghe Nichita a precizat că el însuşi a fost ţinta unor atacuri ale puterii, fiind chemat în repetate rânduri la DNA.

"Mă aştept în continuare la tot felul de prostii împotriva mea", a adăugat şeful PSD Iaşi.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, aflat, vineri, la Piteşti, a declarat că PSD cheamă "oamenii din toată ţara" ca în ziua în care se va judeca recursul la decizia de arestare a şefului CJ Argeş, Constantin Nicolescu, să meargă în faţa sediilor PDL şi să ceară să se facă dreptate.

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Argeş Constantin Nicolescu a fost arestat, joi seară, pentru dare de mită şi trafic de influenţă, iar după pronunţarea deciziei acestuia i s-a făcut rău, în prezent fiind internat la Spitalul Floreasca din Capitală.

Preşedintele Consiliului Judeţean Argeş este acuzat că a luat fonduri Phare de aproape 900.000 de euro pentru patru unităţi de învăţământ, în baza unor acte false potrivit cărora acestea ar fi fost afectate de inundaţiile din 2005 şi a atribuit contractul de reabilitare unei firme a familiei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici