Nicolae Ciucă a vorbit despre relaţia cu fostul premier Florin Cîţu

Publicat: 30 12. 2021, 22:09
Actualizat: 30 12. 2021, 22:11

„Am o relaţie foarte bună… Când am ceva de rezolvat, vorbesc cu preşedintele partidului şi cu vicepreşedinţii, recunosc nu am mai avut timp să ajung la sediul partidului”, a spus premierul la TVR.

„Nu am avut niciun dialog neprincipial… Eu nu am experienţă politică, dar pot să înţeleg politica”, a adăugat Nicolae Ciucă.

Premierul a mai spus că a avut o discuţie cu preşedintele PNL despre bugetul pentru investiţii, suma alocată fiind mai mică decât cea dorită de liberali.

„Am tranşat discuţia cu domnul Cîţu”, a dezvăluit Nicolae Ciucă.

Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a fost nemulţumit şi a anunţat public că îi solicită premierului explicaţii deoarece bugetului pentru investiţii din 2022 nu i-au fost alocate 7%.