Nicolăescu: Se vehiculează numele meu pentru Sănătate, dar eu doresc să rămân în Parlament

Liderul interimar al PNL Bucureşti, Eugen Nicolăescu, a declarat marţi că ştie că numele său este vehiculat pentru a ocupa portofoliul Sănătăţii, însă a precizat că doreşte să-şi desfăşoare activitatea în Parlament şi să aibă "un mandat mai puţin vizibil".

Urmărește
135 afișări
Imaginea articolului Nicolăescu: Se vehiculează numele meu pentru Sănătate, dar eu doresc să rămân în Parlament

Eugen Nicolăescu (Imagine: Bogdan Maran/ Mediafax Foto

Nicolăescu a fost întrebat dacă doreşte să preia Ministerul Sănătăţii, având în vedere că a mai ocupat această poziţie în Guvernul Tăriceanu, iar numele său este vehiculat pentru acest minister.

"Se vehiculează, şi ce dacă? Acelaşi lucru spun în continuare: cred că locul meu este foarte bine ancorat în Parlamentul României, acolo unde am deja trei mandate, acuma Dumnezeu m-a ajutat să-l obţin pe al patrulea cu prijinul bucureştenilor şi sper să-mi fac datoria foarte bine acolo", a spus deputatul PNL.

Totodată, el a fost întrebat dacă va candida la şefia grupului PNL, pentru care se vor face alegeri în noua legislatură.

"Sunt colegi care mi-au cerut acest lucru, aş vrea să am un mandat mai puţin vizibil, adică să-mi văd efectiv de munca mea de parlamentar şi mai puţine funcţii, dar nu totdeauna decid eu singur", a mai spus Nicolăescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici