Nicolăescu spune că moţiunea simplă pe sănătate îl vizează de fapt pe Băsescu
El a spus, la o conferinţă de presă, că nici premierul Emil Boc nu este un vinovat mai mare decât Czeke Attila, pentru că amândoi sunt „simpli executanţi” ai solicitărilor lui Traian Băsescu şi FMI.
Potrivit lui Nicolăescu, moţiunea vizează principalele aspecte importante ale sistemului de sănătate şi arată că deciziile luate afectează durata de viaţă a oamenilor din România care este mai scăzută decât în ţările europene.
El a criticat faptul că scade numărul de consultări pe care le acordă medicul de familie de la 28 la 20 pe zi şi a arătat că cel de-al 21 pacient din ziua respectivă este obligat să plătească consultaţia, ceea ce este neconstituţional.
Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a decis că moţiunea simplă pe sănătate, semnată de 114 parlamentari PSD şi PNL, va fi dezbătută luni în plenul Camerei Deputaţilor.