Nicolai: Incidentul cu copilul a fost mediatizat la vremea aceea, nu l-am votat pe Băsescu în 2004
Europarlamentarul PNL Norica Nicolai a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că îşi aminteşte de lovirea unui copil în 2004 de către Traian Băsescu, pentru că incidentul a fost mediatizat la vremea aceea, şi afirmă că se dovedeşte caracterul actualului preşedinte: "agresivitate, violenţă, intoleranţă".

Nicolai: Incidentul cu copilul a fost mediatizat la vremea aceea, nu l-am votat pe Băsescu în 2004 (Imagine: Gabriel Petrescu/Mediafax Foto)
"Eu personal îmi amintesc foarte bine de incidentul din 2004, pentru că a fost foarte mediatizat la vremea aceea. Asta spune foarte mult despre caracterul domnului Băsescu: agresivitate, violenţă, intoleranţă, trăsături care i-au marcat întreaga conduită pe întreaga perioadă a mandatului său de cinci ani", a susţinut Norica Nicolai.
Vicepreşedintele PNL a declarat că din această cauză nu l-a votat pe Traian Băsescu în 2004, aşa cum nu l-a votat nici săptămâna trecută.
Cotidianul "Gardianul" a publicat, joi seară, o filmare în care preşedintele Băsescu apare lovindu-l cu dosul palmei în faţă pe un copil, în timpul unui miting electoral.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Nicuşor Dan critică partidele AUR, SOS şi POT: Masca suveranismului s-a prăbuşit, prioritatea lor nu e România, este Putin
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
Cu o zi înaintea publicării acesteia, omul de afaceri Dinu Patriciu declara că acţiunea s-a petrecut în timpul campaniei electorale din anul 2004, într-un miting electoral la Ploieşti, şi că a văzut personal incidentul.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

