Prima pagină » Politic » Funar a depus plângere la DNA împotriva unor funcţionari ai Guvernului şi INS

Funar a depus plângere la DNA împotriva unor funcţionari ai Guvernului şi INS

Senatorul PRM Gheorghe Funar a depus o plângere penală la DNA împotriva unor funcţionari ai Guvernului şi ai Institutului Naţional de Statisitică (INS) pe care îi acuză de săvârşirea mai multor infracţiuni care au ca scop fraudarea alegerilor europarlamentare.
Funar a depus plângere la DNA împotriva unor funcţionari ai Guvernului şi INS
14 oct. 2007, 15:56, Politic

Funar a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că angajaţii respectivi se fac vinovaţi de neglijenţă în serviciu, asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, abuz în serviciu în formă calificată, dare de mită, primire de foloase necuvenite, trafic de influenţă şi tentativă de fraudare a alegerilor pentru Parlamentul European.

"Am solicitat cercetarea unor angajaţi de la INS şi de la Guvernul României care se fac vinovaţi de săvârşirea unor infracţiuni. Am descris în plângerea penală ce s-a întâmplat. S-a pus la cale fraudarea rezultatului alegerilor europarlamentare. Nu s-a respectat legea nici în 2004, nici la referendumul din 19 mai şi nici acum", susţine senatorul PRM.

El susţine că Autoritatea Electorală Permanentă este cea care achiziţionează, prin licitaţie publică, programul de calculator, pe care îl pune la dispoziţia Biroului Electoral Central, nu INS.

"Cei de la INS au pregătit şi fraudarea primelor alegeri europarlamentare. Cei de la Autoritatea Electorală Permanentă au solicitat Guvernului să le dea banii pentru organizarea licitaţiei. De la Guvern, secretarul de stat de la Ministerul Finanţelor, Doina Dascălu, a refuzat să aloce banii", a spus Funar.

În opinia acestuia, de fraudarea alegerilor europarlamentare ar fi interesată CIA, pentru a împiedica accederea PRM în Parlamentul European.