Nicolás Maduro a câştigat alegerile prezidenţiale din Venezuela

Publicat: 29 07. 2024, 07:35
Actualizat: 29 07. 2024, 07:36

Şeful Consiliului Naţional Electoral (CNE), Elvis Amoroso, care este un aliat apropiat al lui Maduro, a declarat că, după numărarea a 80% din voturi, preşedintele Maduro a obţinut 51,2% din voturi, faţă de 44,2% pentru principalul său rival.

Opoziţia venezueleană a afirmat că a existat o fraudă generalizată în numărarea voturilor şi a promis că va contesta rezultatul.

Aceasta s-a unit în jurul candidatului Edmundo González pentru a-l înlătura pe Maduro după 11 ani la putere.

Sondajele de opinie îi acordau lui González un avans considerabil faţă de Maduro.