Prima pagină » Politic » Tokes: Organizaţiile care mă susţin pentru PE sunt împotriva unei liste comune cu UDMR

Tokes: Organizaţiile care mă susţin pentru PE sunt împotriva unei liste comune cu UDMR

Episcopul reformat Tokes Laszlo, preşedintele Consiliului Naţional Maghiar din Transilvania, a declarat, sâmbătă, că cele şase organizaţii care îi susţin candidatura pentru PE sunt împotriva unei liste comune cu UDMR.
Tokes: Organizaţiile care mă susţin pentru PE sunt împotriva unei liste comune cu UDMR
21 iul. 2007, 15:50, Politic

Tokes Laszlo a participat, alături de preşedintele celui mai mare partid de opoziţie din Ungaria – FIDESZ, Viktor Orban, la Universitatea de Vară Balvanyos, un forum intitulat “Europa puternică – comunităţi puternice”, în cadrul căruia, răspunzând la întrebările participanţilor, episcopul a spus că majoritatea celor şase organizaţii care l-au sprijinit în strângerea semnăturilor necesare pentru a candida ca independent la alegerile pentru PE nu susţine ideea unei liste comune cu UDMR.

UDMR şi-a stabilit lista cu candidaţii pentru alegerile pentru PE, primele locuri fiind ocupate de ministrul Comunicaţiilor, Zsolt Nagy şi de ministrul Comerţului Iuliu Winkler.

Ulterior, Tokes Laszlo şi-a lansat candidatura ca independent pentru Parlamentul European, sub sloganul "De la Timişoara, la Bruxelles".

Recent, însă, preşedintele UDMR, Marko Bela, a confirmat că episcopul Laszlo Tokes ar urma să figureze pe lista candidaţilor UDMR la alegerile pentru Parlamentul European, precizând că poziţia acestuia pe liste va fi discutată mai târziu.