„Rămânem consecvenţi pe punctul nostru de vedere. Nu ne temem de alegerile anticipate, însă nu există condiţii pentru a se organiza alegeri anticipate. Este nevoie ca Parlamentul să respingă de două ori propunerea de prim-ministru (…). Nu văd cum se pot organiza alegeri anticipate, prin urmare, noi nu accelerăm pe această temă, tocmai pentru că nu se poate implementa. Nu ne temem de alegerile anticipate, însă nu suntem un suporter, pentru că o nouă criză politică nu ar rezolva nimic, ci pur şi simplu ar adânci criza politică şi ar fi abandonate o parte din proiecte care în acest an de zile pot fi avansate”, a declarat la RFI preşedintele PMP, Eugen Tomac.
Despre rezultatul alegerilor prezidenţiale, liderul PMP a afirmat că „este previzibil, era de aşteptat ca scorul între preşedintele Iohannis şi contracandidata sa de la PSD să fie destul de mare”.
”E o diferenţă rezonabilă, arată că societatea românească nu acceptă mediocritatea în politică şi parcursul doamnei Dăncilă nu o încadrează într-o altă logică”, a conchis liderul PMP.
Organizarea alegerilor anticipate este o condiţie a pactului dintre USR şi PNL, semnat în cadrul negocierilor pentru învestirea Guvernului Orban.
Preşedintele Klaus Iohannis a spus vineri, la Bacău, că anticipatele rămân prima sa opţiune.