- Home
- Politic
- CONSTANŢA, (08.01.2015, 14:53)
- Cosmin Vaideanu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Nicuşor Constantinescu a revenit la Consiliul Judeţean Constanţa, după o pauză de nouă luni
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a revenit la serviciu, joi, după o pauză de nouă luni, spunând că doreşte să vadă în ce stadiu sunt proiectele judeţului, neavând însă voie să comunice cu o parte dintre funcţionarii şi consilierii judeţeni.
Urmărește
548 afișări
Nicusor Constantinescu (Imagine: Alexandru Raita/Mediafax Foto)
Nicușor Constantinescu, care şi-a reluat joi atribuţiile de preşedinte al CJ Constanţa, a fost întrebat de jurnalişti cu cine are voie şi cu cine nu are voie să comunice dintre angajaţii CJ şi dintre consilierii judeţeni, spunând că se va consulta cu avocaţii săi în privinţa acestui aspect.
“M-am întors la lucru şi la treabă. Nu are importanţă acum cu cine am voie sau nu să iau legătura. Aştept avocaţii să vedem din rechizitoriul DNA cu care dintre funcţionari şi dintre consilierii judeţeni am interdicţie să mă întâlnesc şi cu care nu”, a afirmat Constantinescu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Avion doborât de Rusia sau un simplu accident? Care sunt teoriile contradictorii din spatele tragediei aviatice din Kazahstan
-
AUR a sesizat Consiliul Concurenţei cu privire la tranzacţia de vânzare a E.ON Energie România
-
Noi violenţe în Siria, în zona în care locuiesc mulţi membri ai sectei alawite a lui Assad
-
Suceava. O cisternă a luat foc, în urma unui accident rutier. Patru persoane rănite
El a mai spus că îşi propune ca în perioada următoare să verifice stadiul proiectelor derulate de Consiliul Judeţean, dar şi de instituţiile din subordinea CJ.
De asemenea, Constantinescu a precizat că de acum încolo va prezida şedinţele Consiliului Judeţean, precizând că este obligat de lege să le conducă.
Preşedintele CJ Constanţa a ţinut să salute discursul preşedintelui Klaus Iohannis de la şedinţa CSM şi faptul că a cerut să nu se mai scurgă informaţii în presă din dosarele procurorilor DNA.
“Aş vrea să salut public iniţiativa şi discursul preşedintelui Iohannis făcut la CSM pentru că este primul om politic după 2004 care a cerut Consiliului Superior al Magistraturii să înceteze teroarea justiţiei televizate din România. Sunt de acord cu ce a cerut preşedintele Iohannis pentru că el nu a făcut un discurs acolo, el a afirmat în calitate de preşedinte al României faptul că în România trebuie să existe separarea puterilor în stat, faptul că în România, conform Constituţiei, trebuie să existe prezumţia de nevinovăţie a oricărui cetăţean român şi prezumţia de nevinovăţie înseamnă că nu trebuie ca cetăţenii români să-şi dovedească nevinovăţia şi trebuie magistraţii, procurorii să demonstreze vinovăţia şi nevinovăţia şi acest lucru, din păcate, în regimul Băsescu şi în ultimii ani în special nu s-a întâmplat, inclusiv în ceea ce mă priveşte”, a declarat Nicuşor Constantinescu.
Nicuşor Constantinescu nu şi-a mai putut exercita prerogativele de preşedinte al CJ Constanţa din luna aprilie a anului trecut, când a plecat în SUA să se opereze de cancer. Pentru că nu s-a întors atunci când convenise cu procurorii DNA că se va întoarce în ţară, anchetatorii au cerut arestarea sa preventivă. La începutul lunii august 2014, Curtea de Apel Bucureşti a decis să menţină decizia luată de Tribunalul Bucureşti privind arestarea sa preventivă.
După această decizie, Nicuşor Constantinescu a fost suspendat din funcţie printr-un ordin al prefectului de Constanţa, iar atribuţiile sale au fost preluate de vicepreşedintele CJ Cristinel Dragomir.
La începutul lunii septembrie 2014, Constantinescu a fost arestat preventiv şi în dosarul Centrului Militar Zonal, decizia fiind luată de Tribunalul Constanţa. El a revenit în ţară la începutul lunii noiembrie, fiind dus de autorităţi în arest.
La sfârşitul lui noiembrie 2014, primul mandat de arestare preventivă pe numele lui Constantinescu a fost înlocuit cu măsura controlului judiciar, de către magistraţii bucureşteni, iar în 5 decembrie aceeaşi decizie a fost luată şi de Curtea de Apel Constanţa. Instanţa a decis, de asemenea, că Nicuşor Constantinescu nu are voie să ia legătura cu funcţionarii CJ Constanţa şi nici cu consilierii judeţeni, astfel că acesta nu şi-a putut relua atribuţiile, deşi ordinul de prefect privind suspendarea sa din funcţie a expirat odată cu ridicarea măsurii arestării preventive.
La sfârşitul anului trecut, Curtea de Apel Constanţa a respins solicitarea lui Nicuşor Constantinescu de modificare a condiţiilor controlului judiciar. El ceruse să poată lua legătura cu angajaţii Consiliului Judeţean şi cu consilierii judeţeni în chestiuni care nu sunt legate de Centrul Militar Zonal Constanţa, obiectul dosarului pentru care este judecat.
Totuşi, în această săptămână Curtea de Apel Constanţa a admis în parte o contestaţie la executare depusă de Nicuşor Constantinescu, precizând că el nu are voie să comunice cu personalul Consiliului Judeţean şi cu consilierii judeţeni ”care au participat, în orice formă, în procesul de propunere, decizie şi execuţie a celor două hotărâri ale CJ Constanţa care au vizat Centrul Militar Zonal şi care sunt menţionate în actul de sesizare al instanţei”. Preşedintele Consiliului Judeţean poate lua legătura astfel cu persoanele care nu au avut legătură cu dosarul Centrului Militar Zonal.
Citește pe alephnews.ro: Autoritățile franceze au salvat de Crăciun peste 100 de persoane care încercau să traverseze spre Marea Britanie
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Trump explodează pe Truth Social. Președintele ales le spune celor 37 de persoane cu pedepse comutate de Biden să „se ducă dracului” de Crăciun
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Măsurile disperate pe care le iau chinezii ca să încurajeze natalitatea. Îi învaţă pe tineri chiar şi cum să meargă la întâlniri şi să se îndrăgostească
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
PROSPORT.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe