Nicuşor Dan a încheiat procedura de achiziţie pentru modernizarea a 210 km de conducte de termoficare
Primăria Municipiului Bucureşti a încheiat procedura de achiziţie pentru modernizarea a 210 km de conducte din sistemul de termoficare, anunţă instituţia.
Nicuşor Dan, Facebook
”Am finalizat licitaţia privind atribuirea contractelor pentru reabilitarea a 210 km reţea primară de termoficare, proiect finanţat din fonduri europene în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare (POIM). Procedura a fost împărţită în 5 loturi, cu o lungime de aproximativ 40 km fiecare. Pentru trei dintre acestea, am atribuit contractele de proiectare şi execuţie, iar pentru celelalte două am desemnat câştigătorii. După semnarea contractelor, va fi demarată etapa de proiectare, iar lucrările de execuţie vor începe în primăvara anului viitor. Termenul de finalizare a lucrărilor este de 4 ani. Valoarea totală a investiţiei este de 260 de milioane de euro. Din această sumă, 200 de milioane euro reprezintă finanţarea europeană, iar pentru diferenţa de 60 de milioane euro vom contracta un împrumut sau vom aplica pentru a obţine fonduri nerambursabile”, spune primarul general Nicuşor Dan.
Toate cele 5 asocieri care au câştigat licitaţia sunt ale unor constructori români:
- Lotul 1 – Magistrala II SUD - Asocierea SC ELSACO ELECTRONIC SRL (Lider) - SC SICOR SRL (asociat) - SC ENERGOMONTAJ SA (asociat) având subcontractanţi pe ADREM ENGINEERING SRL şi RDC GENERAL CONTRACTOR SRL
- Lotul 2 - Magistrala II - III Grozăveşti - Asocierea SC ELSACO ELECTRONIC SRL (Lider) - SC SICOR SRL (asociat) - SC ENERGOMONTAJ SA (asociat), cu subcontractanţi ADREM ENGINEERING SRL şi RDC GENERAL CONTRACTOR SRL
- Lotul 3 - Magistrala V Grozăveşti - Asocierea CONSTRUCŢII ERBAŞU SA (Lider) - CONSIX CONSTRUCTII SRL (asociat), cu subcontractanţi ERBAŞU EDIL CONSTRUCT SA, ERBAŞU TOTAL CONSTRUCT SA şi ELSACO ELECTRONIC SRL
- Lotul 4 – Magistrala Progresu – Berceni - Asocierea CONSTRUCŢII ERBASU SA (Lider) - CONSIX CONSTRUCTII SRL (asociat), cu subcontractanţi ERBAŞU EDIL CONSTRUCT SA, ERBAŞU TOTAL CONSTRUCT SA şi ELSACO ELECTRONIC SRL
- Lotul 5 - Magistralele II Sud, II-III Grozăveşti, V Grozăveşti, Progresu - Berceni, II Vest, I-II-III Vest - Asocierea SC ENERGOMONTAJ SA (Lider) - SC ELSACO ELECTRONIC S.R.L (asociat) – SICOR SRL (asociat) - IPCT INSTALAŢII S.R.L.(asociat), cu subcontractant RDC GENERAL CONTRACTOR SRL.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Schimbare majoră în învăţământul liceal din România. Ministerul Educaţiei transferă către şcoli şi elevi decizia privind numărul de ore pentru fiecare materie
-
„Moment istoric”. Gazul rusesc a fost înlocuit cu gaz european în Transnistria. Liderul separatist de la Tiraspol i-a mulţumit Ursulei von der Leyen
-
România pierde surprinzător în faţa Bulgariei şi retrogradează în Cupa Davis
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 07:36
Îngrijorare globală după ce Trump a blocat ajutoarele externe americane pentru ţările sărace
-
astăzi, 07:35
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1075. Zelenski condamnă presupusul atac rusesc în regiunea Kursk: „Au ucis sirieni în acelaşi mod” / Zelenski: SUA şi UE ar trebui să participe la negocierile de pace dintre Ucraina şi Rusia / Zelenski: Aderarea Ucrainei la NATO este cea mai „ieftină” garanţie de securitate şi o „victorie” pentru Trump