„Totul pare ridicol şi amuzant. În primul rând, este lipsit de temei, ca tot ceea ce face Marea Britanie. În al doilea rând, este absurd, pentru că sunt sub sancţiunile Federaţiei Ruse de la 1 noiembrie 2018. Mi s-a interzis intrarea (în Rusia – n.r.). Reprezint o ameninţare la adresa securităţii Rusiei. S-a întâmplat după un conflict cu Viktor Medvedchuk. După aceea, mi-am creat propriul partid. Au fost impuse sancţiuni pentru a-mi limita activitatea politică”, spune Murayev, potrivit AP.
Liderul partidului pro-rus din Ucraina declară că tot ceea ce s-a spus despre este „doar discreditare” şi va merge în instanţă, „pentru ca toată opinia publică mondială să ştie care sunt motivele serviciilor de informaţii britanice”.
Ministerul britanic de Externe a declarat, într-un comunicat, că deţine informaţii potrivit cărora guvernul rus plănuieşte „instalarea unui lider pro-rus la Kiev, în timp ce se gândeşte dacă să invadeze şi să ocupe Ucraina„, relatează CNN.
„Fostul deputat ucrainean Evhen Murayev este considerat un potenţial candidat”, a precizat Biroul britanic pentru Afaceri Externe, Commonwealth şi Dezvoltare. Murayev a declarat sâmbătă pentru CNN că „nu există nimic de comentat” în legătură cu acuzaţiile, întrucât este cetăţean ucrainean şi se confruntă încă cu sancţiuni ruseşti.