Întrebat în cadrul unei conferințe de presă dacă a discutat cu USR despre posibilitatea ca, în cazul victoriei sale la prezidențiale, un reprezentant al partidului să preia funcția de primar general al Capitalei, Nicușor Dan a răspuns ferm: „Nu au existat astfel de discuții”.
De asemenea, candidatul a respins acuzațiile formulate de Elena Lasconi, care a susținut că i-ar fi propus lui Ionuț Moșteanu să fie candidatul la Primăria Capitalei dacă Dan ar ajunge la Cotroceni. „Nu”, a fost răspunsul scurt al lui Dan.
Referitor la o presupusă negociere cu Cătălin Drulă și Anca Dragu privind șefia SRI, informație apărută pe surse, candidatul a respins și această ipoteză: „Nu a existat așa ceva”.
„Nu a existat o tranzacție. Așa cum nu a existat o tranzacție cu PMP-ul, cu Forța Dreptei, pur și simplu este o decizie politică față de un moment politic în care se găsește România”, a subliniat Nicușor Dan.
În ceea ce privește planurile sale în eventualitatea câștigării alegerilor, Dan a menționat că va începe mandatul cu guvernul actual condus de Marcel Ciolacu, dar a adăugat că acest guvern „este obosit, nu mai are încrederea populației” și că va iniția discuții cu liderii partidelor pro-occidentale pentru a găsi „o formulă de guvern care să aibă o încredere mai mare în rândul populației”.