Primarul general al Capitalei a spus, sâmbătă seara, la Antena 3 CNN, că este normal ca într-un partid să fie opinii diferite, referindu-se la USR.
„Pe o parte e absolut democratic ca într-un partid ca nu toată lumea să aibă aceleaşi opinii, pe de altă parte discuţiile despre retrageri au avut loc mai mult în spaţiul public şi de la diverşi analişti faţă de o discuţie reală între USR şi mine”, a spus Nicuşor Dan.
El a precizat că şi-ar dori să fie susţinut de partidele pro-occidentale.
„Eu sunt un independent, bineînţeles că mi-ar plăcea să am sprijinul unor partide pro-occidentale, unele mi l-au şi dat, partide mai mici, însă oricare ar fi decizia USR-ului, eu o să rămân partener cu acesta”, a mai spus Nicuşor Dan.
El a adăugat că publicul USR este important pentru el şi că acesta l-a votat la alegerile locale.