Prima pagină » Politic » Nicuşor Dan: România are nevoie de un preşedinte care să pună presiune pentru reformă şi onest

Nicuşor Dan: România are nevoie de un preşedinte care să pună presiune pentru reformă şi onest

România este într-un moment în care e nevoie de un preşedinte care să pună presiune pentru reformă, care să aibă şi echilibrul necesar pentru ca această presiune să nu se ducă într-o instabilitate şi onest, spune, marţi seara, Nicuşor Dan, candidat la prezidenţiale.
Nicuşor Dan: România are nevoie de un preşedinte care să pună presiune pentru reformă şi onest
Gabriel Pecheanu
25 mart. 2025, 20:17, Politic

„Bucureştiul este pe o direcţie, adică am echilibrat situaţia financiară, avem contractele pentru liniile tramvai, avem documentaţiile pregătite pentru fondurile urbane pentru tramvai, deci pentru termoficare, totul este pe o direcţie. În schimb, când eşti politician, onest, te gândeşti care este poziţia în care tu poţi să faci mai bine concetăţenilor tăi şi cred că România este într-un moment în care e nevoie de un preşedinte care să pună presiune pentru reformă, care să aibă şi echilibrul necesar pentru ca această presiune să nu se ducă într-o instabilitate şi onest”, spune la ProTV Nicuşor Dan.

El afirmă că, în Bucureşti, a făcut „mult din ce se putea face într-un mandat de patru ani şi jumătate”.

„Bineînţeles, Bucureştiul a rămas cu multe probleme pentru că a şi plecat de foarte jos, însă cred că cel mai important evaluator al activităţii unui politician este omul. Şi atât timp cât la încrederea în autoritatea publică primăria era 30% la preluare, 60% după primul mandat, eu cred că am făcut lucruri bune în Bucureşti”, adaugă Nicuşor Da.