Noi alegeri în PNL. Pentru ce sunt chemaţi liberalii la „urne”
Biroul Politic Naţional al PNL a decis miercuri convocarea Ligii Aleşilor Locali pentru data de 26 mai, care va avea loc în Poiana Braşov, cu participarea celor 1200 de primari liberali.
De asemenea, Consiliul Naţional al PNL a fost convocat pentru data de 27 mai, la Poiana Braşov, cu participarea a 1000 de delegaţi.
În cadrul Consiliului Naţional al PNL vor avea loc alegeri pentru funcţiile de secretar general al PNL, prim-vicepreşedinte în domeniul strategiilor politice şi vicepreşedinte în domeniul apărării şi siguranţei naţionale. Candidaturile pentru aceste funcţii se pot depune până pe data de 20 mai.
De asemenea, discuţiile din cadrul Biroului Politic Naţional al PNL au vizat implementarea PNRR, mai exact stadiul îndeplinirii jaloanelor şi ţintelor asumate de România, precum şi creşterea ratei de absorbţie a fondurilor europene. PNL consideră că implementarea investiţiilor şi reformelor din PNRR este prioritară şi este nevoie de implicarea şi mobilizarea tuturor pentru a accesa fondurile europene necesare dezvoltării României şi depăşirii situaţiei economice dificile prin care trece întregul continent.