Disputele politice i-au împiedicat pe opozanţii fostului premier Boyko Borissov să formeze un guvern după precedentele două runde de alegeri, din aprilie şi iulie. Bulgarii s-au săturat de acest impas, care a fost considerat ca fiind un obstacol în calea perspectivelor economice ale ţării, pe fondul creşterii numărului de cazuri de COVID-19.
Noul partid centrist anti-corupţie „Noi continuăm schimbarea” conduce cu aproximativ 26% din voturi, au arătat sondajele de la ieşirea de la urne realizate de Alpha Research, Gallup International, Market Links şi Trend. Sondajele indică pe locul al doilea partidul de centru-dreapta GERB al lui Borissov, cu aproximativ 23-24%.
Market Links a declarat că noul partid a obţinut o susţinere de 26,5%. Gallup International vede, de asemenea, noul partid în frunte cu 26,3%.
Analiştii spun că noul partid pare mai bine poziţionat pentru a încheia o coaliţie cu sprijinul a două mici grupări anticorupţie şi al socialiştilor, dar apreciază că urmează discuţii dificile.
La votul prezidenţial care a avut loc tot duminică, actualul preşedinte Rumen Radev, un critic dur al lui Borissov, a fost considerat câştigător a aproximativ 50% din voturi în primul tur.
Rezultatele strânse ale scrutinului de duminică subliniază diviziunile politice profunde după un deceniu de guvernare a lui Borissov, în vârstă de 62 de ani, o fostă gardă de corp a răposatului dictator comunist Todor Jivkov.
„Rămâne întrebarea dacă toţi adversarii GERB îşi vor respecta promisiunile de a nu susţine GERB pentru un guvern. Dacă va fi aşa, ne vom confrunta cu o coaliţie cvadripartită”, a declarat analistul politic Daniel Smilov.
Alegerile vin pe fondul costurilor ridicate ale energiei şi cu nemulţumirea faţă de corupţia generalizată din Bulgaria. Deşi noile cazuri de COVID-19 sunt în scădere faţă de nivelul record, spitalele sunt în continuare copleşite, iar rata de mortalitate rămâne una dintre cele mai ridicate din UE.
„Noi continuăm schimbarea” a fost înfiinţată în septembrie de antreprenorii Kiril Petkov şi Assen Vassilev, care au studiat la Harvard.
„Promitem corupţie zero. Aceasta este ceea ce urmărim. Fără toleranţă, nimic, zero”, a declarat Petkov pentru Reuters.
Sondajele la ieşirea de la urne au arătat, de asemenea, că un partid ultranaţionalist, Revival, care se opune cu fermitate restricţiilor COVID-19, a depăşit pragul de 4% pentru a intra în parlament.
Prezenţa la vot a fost la un minim record, aproximativ 25,5%, cu trei ore înainte de închiderea urnelor, au arătat datele comisiei electorale.