Noi numiri ale premierului. Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat, şef din Teleorman

Publicat: 16 01. 2017, 22:19
Actualizat: 25 03. 2019, 19:44

Potrivit decretelor publicate în Monitorul Oficial, Dan Cornel Baranga a fost înlocuit cu Sandu Dorin Voicu la şefia Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, iar Gheorghe Duţu cu Gheorghe Aurel la conducerea Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale.

Sandu Dorin Voicu este colonel şi a fost şef de structură la Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale- Structura Teritorială pentru Probleme Speciale Teleorman, judeţ din care provine. El a mai fost susţinut de Liviu Dragnea în trecut ca director general interimar al Apelor Române.

Fostul deputat PSD Gabriela Podaşcă a devenit secretar de stat la Ministerul Tineretului şi Sportului, iar Mihai Dan Chirică la cel de Interne.

Tot luni, Ionuţ Mişa a fost numit secretar de stat în Ministerul de Finanţe.