Prima pagină » Politic » Curtea Constituţională a respins sesizarea USR. Hotărârea Senatului privind revocarea senatorului Anca Dragu este constituţională

Curtea Constituţională a respins sesizarea USR. Hotărârea Senatului privind revocarea senatorului Anca Dragu este constituţională

Judecătorii Curţii Constituţionale din România au respins sesizarea USR privitoare la revocarea din funcţia de preşedinte al Senatului a senatorului Anca Dragu. Reprezentanţii USR au reacţionat spunând că este nevoie de o reformă a instanţei constituţionale.
Curtea Constituţională a respins sesizarea USR. Hotărârea Senatului privind revocarea senatorului Anca Dragu este constituţională
Petru Mazilu
26 ian. 2022, 13:46, Politic

Curtea Constituţională a anunţat miercuri că „în cadrul controlului hotărârilor Parlamentului, cu majoritate de voturi, a respins, ca neîntemeiată, sesizarea formulată de Grupul parlamentar al Uniunii Salvaţi România din Senat şi a constatat că este constituţională Hotărârea Senatului nr.131/2021 pentru revocarea din funcţia de preşedinte al Senatului a doamnei senator Anca Dana Dragu”.

În replică, reprezentanţii USR spun că decizia demonstrează că este nevoie de o reformă a CCR. Instituţia este politizată şi face jocurile partidelor de la guvernare, acuză cei de la USR.

Decizia de astăzi se bate cap în cap cu alte decizii mai vechi ale Curţii Constituţionale pe acelaşi subiect. Asta arată că avem nevoie de o reformă a instanţei constituţionale din România, mult prea politizată prin modul de numire şi acţiune a judecătorilor. Avem nevoie de o Curte Constituţională care să acţioneze ca un real arbitru, nu ca un apărător permanent al puterii în raport cu opoziţia”, a declarat Dacian Cioloş, preşedintele USR.

Pe 24 noiembrie 2021, USR a atacat la Curtea Constituţională hotărârea de revocare a Ancăi Dragu din funcţia de preşedinte al Senatului. Liderii USR au afirmat că au fost încălcate prevederi ale Constituţiei, Regulamentul Senatului şi decizii anterioare ale CCR.

Anca Dragu a fost revocată din funcţia de preşedinte al Senatului pe 23 noiembrie, anul trecut, fiind înlocuită cu Florin Cîţu.