Prima pagină » Politic » Norica Nicolai salută candidaturile lui Varga şi Preoteasa pentru şefia ONFL, ea nu mai candidează

Norica Nicolai salută candidaturile lui Varga şi Preoteasa pentru şefia ONFL, ea nu mai candidează

Preşedintele Organizaţiei Femeilor Liberale (ONFL), europarlamentarul Norica Nicolai, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că nu va candida pentru un nou mandat la conducerea organizaţiei şi că salută cele două candidaturi anunţate, a Luciei Varga şi a Svetlanei Preoteasa.
01 mart. 2011, 12:49, Politic

Norica Nicolai a precizat că nu mai candidează pentru şefia ONFL întrucât Statutul nu permite decât două mandate pentru funcţia de preşedinte, mandate pe care le-a avut.

Nicolai a arătat, totdată, că salută ambele candidaturi anunţate pentru funcţia de preşedinte al ONFL, şi pe cea a Luciei Varga, şi pe cea a Svetlanei Preoteasa.

Congresul de alegeri al Organizaţiei de Femei a PNL va avea loc în data de 19 martie.

Deputatul PNL Lucia Varga, fost secretar de stat în Ministerul Mediului, în Guvernul Tăriceanu, şi-a anunţat, marţi, candidatura la conducerea ONFL. Ea a precizat, într-o conferinţă de presă, că proiectul cu care va candida este intitulat „Femeile liberale pot ajuta România” şi are drept obiectiv promovarea în politică a femeilor de valoare, competente, bine pregătite profesional.

Svetlana Preoteasa este vicepreşedinte al Organizaţiei de Femei a PNL şi fost secretar de stat în Ministerul Educaţiei.