Preşedintele României, Klaus Iohannis, a avut, vineri, o întrevedere cu preşedintele Republicii Letonia, Egils Levits, la Bucureşti, în marja Summitului B9.
Pe agenda discuţiilor s-au aflat perspectivele de consolidare a cooperării bilaterale, coordonarea în plan european şi în diversele formate de cooperare regională, precum Bucureşti 9 şi respectiv Iniţiativa celor Trei Mări, al cărei următor summit va fi găzduit de Preşedintele Letoniei la Riga, la 20 iunie 2022.
În contextul sărbătoririi în această lună a 100 de ani de relaţii diplomatice, cei doi preşedinţi – român şi leton – au subliniat dinamica pozitivă a cooperării bilaterale, dar şi potenţialul existent în domeniul economic, prin creşterea schimburilor comerciale şi a investiţiilor reciproce, al educaţiei, mediului, cercetării şi securităţii cibernetice.
Preşedintele Klaus Iohannis a reiterat importanţa pentru România a Iniţiativei celor Trei Mări, care are implicaţii strategice multiple, de la componenta securitară la cea economică, cu accent pe infrastructura de transport şi cea de energie.
Preşedintele Klaus Iohannis a reamintit şi decizia României de a relua în 2023 participarea la misiunea de poliţie aeriană NATO în zona baltică, aceasta fiind apreciată de omologul leton ca o contribuţie la asigurarea securităţii aliate pe Flancul Estic al NATO.
Cei doi preşedinţi au avut şi un schimb de vederi privind situaţia de securitate din regiune şi sprijinul acordat Ucrainei şi refugiaţilor ucraineni. Au mai fost discutate şi modalităţile concrete de sprijinire a Republicii Moldova, atât în ceea ce priveşte cererea sa de aderare la Uniunea Europeană, cât şi în plan economic, financiar şi pentru a face faţă provocărilor actuale în multiple planuri.