Noua coaliţie de guvernare a luat fiinţă oficial. Ce conţine acordul de colaborare, semnat de liderii PNL, USR PLUS şi UDMR

Publicat: 21 12. 2020, 19:34
Actualizat: 23 08. 2021, 13:21

PNL, USR PLUS şi UDMR au semnat, luni, acordul de guvernare pentru următorii 4 ani. Cei care şi-au pus semnătura pe acest document sunt Ludovic Orban – preşedinte PNL, Dan Barna şi Dacian Cioloş – copreşedinţi USR PLUS, Kelemen Hunor – preşedinte UDRM şi Florin Cîţu – premier susţinut de coaliţie.

 

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, după semnarea acordului, că programul de guvernare este finalizat în proporţie de aproape 100%.

„Mai sunt corecţii, reglaje fine înainte de a-l prezenta publicului”, a spus Orban.

Acesta a afirmat că după ce se vor finaliza procedurile de constituire a Parlamentului, liderii celor trei partide aşteaptă consultările cu preşedintele Klaus Iohannis, pentru a-l propune pe Florin Cîţu în funcţia de premier.

La rândul său, Dan Barna, copreşedintele USR PLUS, a spus că documentul care stă la baza acordului de guvernare are circa 300 de pagini şi conţine date clare despre ceea ce trebuie să se întâmple în guvernarea 2020 – 2024.

Dacian Cioloş a spus că guvernarea trebuie să îşi asume reforma statului.

DOCUMENT. Ce conţine acordul de guvernare semnat luni de liderii PNL, USR PLUS şi UDMR