Dezvăluirile au fost făcute la finalul şedinţei din Parlament în care Guvernul Ciolacu a primit votul de învestitură. În timpul şedinţei, reprezentanţii opoziţiei au lansat o serie de acuzaţii legate de trecutul noului premier.
„Nu am furat niciodată. Nu am fost chemat niciodată la DNA, nu am făcut nimic rău să-mi fie ruşine mie sau familiei mele”, a răspuns Marcel Ciolacu.
Ciolacu a mai povestit că a condus maşini second-hand din Germania şi a explicat de ce a terminat studiile superioare la mulţi ani după încheierea liceului. De asemenea, noul premier a dezvăluit că, după stagiul militar, a intrat în afaceri şi şi-a întemeiat o familie.
„Am cumpărat un apartament cu două camere… mi-am închis balconul”, le-a spus Ciolacu jurnaliştilor.
Miniştrii Guvernului Marcel Ciolacu vor depune jurământul joi, de la ora 17:00, la Palatul Cotroceni.
Guvernul PSD-PNL a primit joi votul de învestitură în Parlament. 290 parlamentari au votat pentru şi 95 au votat împotrivă.