Klaus Iohannis s-a întâlnit de două ori cu Joe Biden şi l-a invitat la Bucureşti
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a declarat, luni, după discuţiile din cadrul Summit-ului NATO, că l-a invitat pe preşedintele SUA, Joe Biden, la Bucureşti.
„Am avut două discuţii scurte cu preşedintele Biden. Prima a fost chiar la început, unde, împreună cu preşedintele Duda, am ţinut să-l salutăm pe preşedintele Biden, să ne exprimăm mulţumirea faţă de prezenţa domniei sale în Summit-ul B9. A fost o prezenţă consistentă, a avut un discurs foarte solid. Evident, am dorit să ne asigurăm că, în continuare, avem un parteneriat strategic foarte solid şi că avem întreaga atenţia a parteneriatului strategic pentru flancul estic. Preşedintele Biden ne-a asigurat că se implică în mod deosebit şi foarte mult pentru a sprijini România şi Polonia. În cea de-a doua, tot scurtă, discuţie, spre finalul Summit-ului, l-am invitat în România. I-am spus că îmi doresc să continuăm discuţia foarte bună pe care am început-o în 2015 şi că îmi doresc foarte mult să întărim parteneriatul strategic între România şi SUA. A fost perfect de acord să încercăm să organizăm o astfel de întâlnire şi m-a asigurat încă o dată că este foarte dedicat acestui parteneriat”, a spus Iohannis.
Conform oficialului citat, discuţiile preşedintelui Joseph Biden cu preşedintele Klaus Iohannis, cu preşedintele Poloniei, Andrej Duda, şi cu liderii ţărilor baltice s-au concentrat în principal pe contracararea acţiunilor Rusiei şi Chinei.
Joseph Biden a comunicat că vrea „o relaţie stabilă şi constructivă cu Rusia, dar va reacţiona la activităţile negative ale Moscovei”.
În discuţiile cu preşedinţii României şi Poloniei, Joseph Biden a abordat agenda viitoarei întrevederi cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, şi a reafirmat angajamentul de a contracara „ameninţările generate de Rusia”, precizează oficialul de la Washington citat de CNN.
Pe agenda discuţiilor lui Joseph Biden cu liderii din România, Polonia şi ţările baltice a fost şi criza din Belarus.