Numărătoarea paralelă. PSD: Ponta - 40,51%, Iohannis - 29,52% - rezultate finale/PDL: Ponta – 40,61%, Iohannis – 30,23%, după centralizarea a 98% din voturi

Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a anunţat, duminică noaptea, rezultatele finale ale numărătorii paralele făcute de PSD, el precizând că Victor Ponta a obţinut 40,51% din voturi, în timp ce Klaus Iohannis a cumulat 29,52% din sufragii. Secretarul general al PDL, Gheorghe Flutur, a declarat, luni dimineaţă, că după centralizarea voturilor din 98,69% secţii de votare numărătoarea paralelă îl cotează pe Victor Ponta la 40,61% din voturi, urmat de Klaus Iohannis cu 30,23% din voturi şi Călin Popescu Tăriceanu cu 5,39%.

Urmărește
3927 afișări
Imaginea articolului Numărătoarea paralelă. PSD: Ponta - 40,51%, Iohannis - 29,52% - rezultate finale/PDL: Ponta – 40,61%, Iohannis – 30,23%, după centralizarea a 98% din voturi

Numărătoarea paralelă a PSD: Ponta are 41,01% iar Iohannis - 29,23% (Imagine: Silviu Matei/Mediafax Foto)

UPDATE Numărătoarea paralelă a PDL: Ponta – 40,61%, Iohannis – 30,23%, după centralizarea a 98% din voturi

Flutur a anunţat rezultatul numărătorii paralele a PDL după centralizarea rezultatelor consemnate în procesele verbale din 98,69% din secţiile de votare, respectiv 18.600 de secţii.

Potrivit acestuia Victor Ponta a obţinut 40,61% din voturi, în timp ce Klaus Iohannis are 30,23%.

Pe locul al treilea se află Călin Popescu Tăriceanu cu 5,39%, urmat de Elena Udrea cu 5,17% şi Monica Macovei cu 4,34%.

De asemenea, Dan Diaconescu a obţinut 4,04% din voturi, Corneliu Vadim Tudor 3,69% iar Kelemen Hunor 3,51%.

Flutur a menţionat că au mai rămas a fi numărate jumătate din secţiile de votare din străinătate.

UPDATE Dragnea anunţă rezultatele finale ale numărătorii paralele: Ponta - 40,51%, Iohannis - 29,52%

Dragnea a arătat că numărătoarea paralelă a fost realizată prin transmiterea datelor prin SMS, el precizând că în cursul nopţii vor fi încărcate în sistem şi procesele verbale.

"Procese verbale am încărcat peste 60%, acolo vorbim de procese verbale semnate, adică date oficiale. Când vor fi gata le transmtem, azi sau mâine dimineaţă", a mai spus Dragnea.

UPDATE Numărătoare paralelă parţială PDL: Ponta – 38,4%, Iohannis – 33,3%, Tăriceanu – 5,33%

Flutur a precizat că au fost numărate voturile din 1.007 secţii, după introducerea datelor a 5,34% din procese verbale.

Potrivit numărătorii menţionate de Flutur, Victor Ponta a primit 38,42% dintre voturi (142.103), Klaus Iohannis – 33,37% (123.449 voturi), Călin Popescu Tăriceanu – 5,33% (19.710 voturi), Elena Udrea – 4,85 % (17.943 voturi), Kelemen Hunor – 4,32% (15.977 voturi), Dan Diaconescu – 4,01% (14.839 voturi) iar Monica Macovei – 3,36% (12.440 voturi).

UPDATE Liderii ACL: PSD anunţă numărătoarea a 80% din voturi când s-au semnat doar 30% din procese verbale

Liderii ACL Teodor Atanasiu şi Alina Gorghiu au declarat duminică că PSD a anunţat centralizarea a 80% din voturile de la prezidenţiale,pe numărătoarea paralelă, în condiţiile în care până la acel moment erau semnate doar 30% din procesele verbale,acuzând organizarea "de toată jena" a primului tur.

Vicepreşedintele PNL Teodor Atanasiu a declarat că Guvernul Ponta este "guvernul miracolelor" de vreme ce vicepremierul Liviu Dragnea a anunţat numărarea a peste 80% din voturi.

"Astăzi am aflat cu surprindere că PSD este partidul miracolelor, domnul Dragnea ne-a anunţat că în cinci minute ne va da rezultatul din 80% din secţii, deşi după ce am discutat cu toţi reprezentanţii în secţiile de votare nu s-au semnat procesele verbale decât în 30% din secţiile de votare din România. Restul probabil că le semnează după ce domnul Dragnea anunţă rezultatul, şi copiază rezultatul de la domnul Dragnea, altfel nu este de conceput ca 30% din procesele verbale să fie semnate şi domnul Dragnea să aibă numărate 80% din secţiile de votare", a declarat Atanasiu.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici