O asociaţie a lui Banias a primit ilegal o mii de perechi de pantofi şi panaloni, toate falsificate

O asociaţie fondată de senatorul PDL Mircea Banias şi de fratele acestuia a primit gratuit, ilegal, o mie de perechi de încălţări sport pentru copii şi 700 pentru adulţi şi două mii de treninguri, unele dintre ele marca "Adida", bunuri care, în iunie 2010, nu se mai regăseau în stocul ONG-ului.

Urmărește
10 afișări

În motivarea deciziei instanţei supreme prin care 29 de persoane au primit mandate de arestare preventivă în dosarul "grupării Mironescu", document obţinut de MEDIAFAX, judecătorul reţine, preluând din referatul procurorilor care au instrumentat dosarul, că Asociaţia pentru Promovarea Porturilor Dunărene şi la Marea Neagră Constanţa, fondată de Mircea Banias şi de fratele său Emil Banias, director în cadrul Companiei Naţionale Administrarea Porturilor Maritime Constanţa, a primit gratuit mai multe bunuri, "fără a exista această posibilitate legală".

Bunurile au fost primite "în schimbul protejării intereselor membrilor grupului infracţional", susţine judecătorul Iulian Dragomir.

Potrivit documentului citat, bunurile primite au fost "o mie de perechi de încălţăminte sport pentru copii, 750 de costume de trening, 628 de curele, 250 de perechi de pantaloni pentru adulţi, aproape 1.100 de costume de trening, purtând însemnele mărcii «Adida» şi 700 de perechi de pantofi sport cu aceleaşi însemne".

Despre infracţiunea de instigare la delapidare de care este acuzat senatorul Mircea Banias, judecătorul Iulian Dragomir reţine, în motivarea sa, că "inculpatul l-a convins pe Eugen Bogatu, în 22 octombrie 2010, pentru ca acesta la rândul său să îl convingă pe Horia Dan Tudoran, lucrător vamal la Biroul Vamal Constanţa Sud Agigea, responsabil cu magazia de confiscări vamale şi având gestiunea acesteia" să sustragă din gestiune bunurile cerute.

În document se mai precizează că, în 21 iunie 2010, "în stocul asociaţiei mai rămăsese doar o mică parte din bunurile primite gratuit de la Biroul Vamal Constanţa Sud Agigea, judecătorul notând că majoritatea "a ieşit între timp din gestiune, fără acte justificative".

Senatorul democrat-liberal Mircea Banias a recunoscut, marţi seară, într-o emisiune la postul de televiziune B1TV, că în 2010 i-a cerut lui Eugen Bogatu "să facă rost" de îmbrăcăminte şi încălţăminte, chiar produse contrafăcute, pe care spune că intenţiona să le dea cadou surzilor din Constanţa, cu ocazia unei petreceri de Crăciun.

"Anul trecut, de Crăciun, mi-am propus să fac o petrecere la Asociaţia Surzilor din Constanţa, în care să ofer copiilor şi familiilor de surzi din Constanţa, persoane nevoiaşe, cu handicap, un cadou. Nu în numele partidului. Erau în jur de 200 de persoane, cu tot cu copii", a povestit Banias.

Întrebat de moderator dacă a intenţionat să ofere cadou produse contrafăcute, Banias a răspuns afirmativ.

"Şi produse contrafăcute, da. Decât să le distrugem, am zis că mai bine le dăm unor oameni care se bucură pentru ele", a spus Banias. "Sunt (produse, n.r.) noi! Le dădeam cu acceptul proprietarului de marcă", a continuat senatorul PDL, care în acest dosar este cercetat pentru aderare la un grup infracţional organizat, trafic de influenţă şi instigare la delapidare.

"N-am cerut produse pentru mine. E vorba de încălţăminte şi îmbrăcăminte. Trainiguri şi adidaşi. Despre asta e vorba. Credeţi că dacă un copil sărman primeşte o pereche de adidaşi noi se supără sau se bucură?", a întrebat Banias.

Acesta a precizat că "l-a rugat" pe Bogatu "să facă rost de nişte echipamente", pe care să le trimită direct la Asociaţia Surzilor.

"Eu n-am avut niciun fel de folos din această chestiune. Am avut mai multe discuţii de acest gen, nu numai cu domnul Bogatu, cu mai multă lume", a admis Banias.

Întrebat dacă i-a promis lui Bogatu că, în schimbul ajutorului, se va implica pentru a bloca un proiect de act normativ prin care toate containerele care intră în România prin portul Constanţa urmau să fie scanate, aşa cum îl acuză procurorii, Banias a negat, explicând totuşi că a avut discuţii "în partid" despre respectiva iniţiativă legislativă.

"Am avut o discuţie cu domnul Bogatu, care mi-a spus la un moment dat - nu numai domnul Bogatu, şi domnul Bălan, care era director general al portului - că, în situaţia în care se vor scana toate containerele, va exista un blocaj în port, pentru că, fizic, nu există o posibilitate să scanezi toate containerele decât provocând întârzieri, şi că există riscul ca o parte din trafic să se ducă la ucraineni sau la bulgari. Am avut această discuţie şi cu colegii de partid, într-un cadru foarte larg, cu o sută de persoane, în care am fost întrebat şi s-a evocat această posibilitate: să se blocheze portul Constanţa. Dar n-am făcut niciun fel de demers ca aceste containere să nu se scaneze. Am înţeles care sunt raţiunile pentru care se scanează containerele şi nici n-aveam unde să fac eu asemenea demersuri, pentru că n-am competenţe şi nici responsabilităţi în acest domeniu", a spus Banias, precizând că nu a promis niciodată aşa ceva.

"N-am promis aşa ceva pentru că ştiam că n-am cum să fac acest lucru", a mai spus Banias la B1TV.

Senatorul PDL Mircea Marius Banias este cercetat în acest dosar pentru aderare la un grup infracţional organizat, trafic de influenţă şi instigare la delapidare, procurorii luând în cazul lui măsura interdicţiei de a părăsi ţara pentru 30 de zile.

Banias este acuzat de procurorii anticorupţie că, în octombrie 2010, i-a cerut lui Eugen Bogatu, în acea perioadă şef al Direcţiei Domenii Portuare, să îi dea gratuit mărfuri confiscate aflate la Biroul Vamal Constanţa Sud Agigea, în schimbul intervenţiilor sale în favoarea intereselor lui Bogatu.

Potrivit procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în 22 octombrie 2010, senatorul Mircea Marius Banias i-a pretins lui Eugen Bogatu, la vremea respectivă director al Direcţiei Domenii Portuare, din cadrul Companiei Naţionale Administrarea Porturilor Maritime Constanţa SA, "să îi remită cu titlu gratuit mai multe produse provenite din mărfurile confiscate şi aflate în gestiunea Biroului Vamal Constanţa Sud Agigea".

Procurorii mai spun că Banias i-a promis lui Eugen Bogatu, în schimbul acestor "foloase materiale", "că îşi va folosi influenţa deţinută în virtutea funcţiei sale pentru a direcţiona mai multe proiecte economico-administrative în sensul impus de interesele inculpatului Bogatu Eugen şi ale întregului grup infracţional".

Banias i-ar fi promis, de fapt, lui Bogatu că se va implica personal în blocarea unui proiect de restructurare a autorităţii vamale de pe raza judeţului Constanţa şi a unui ordin ministerial care prevedea obligativitatea scanării tuturor containerelor din Portul Constanţa Sud Agigea, precum şi că va interveni pentru ca o persoană, "ce nu era agreată de grupul infracţional", să nu fie numită într-o funcţie de conducere în cadrul Companiei Naţionale Administrarea Porturilor Maritime Constanţa sau că îşi va folosi influenţa pentru menţinerea în funcţie a unui fost director al Direcţiei Sanitar Veterinare Constanţa.

De asemenea, acesta a promis că va interveni pentru protejarea lui Liviu Durbac, şeful Biroului Vamal Constanţa Sud Agigea.

Mărfurile cerute ar fi ajuns, potrivit procurorilor, la senatorul Mircea Banias prin intermediul comisioarului vamal Dragoş-Iulian Tudoran şi a fratelui acestuia, Horia-Dan Tudoran, lucrător vamal la Biroul Vamal Constanţa Sud Agigea, responsabil de confiscările vamale.

În dosarul privind importurile nelegale din Portul Constanţa sunt cercetate de procurorii anticorupţie 30 de persoane, dintre care 28 au fost arestate, iar una a primit mandate de arestare în lipsă.

Astfel, miercuri au fost arestaţi Laurenţiu Mironescu, fost secretar general al Ministerului Administraţiei şi Internelor, Eugen Bogatu, fost director al Direcţiei Domenii Portuare din cadrul Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa, Liviu Adrian Durbac, şef al Biroului Vamal Constanţa Sud Agigea, în prezent şef al Biroului Vamal Târguri şi Expoziţii Bucureşti, Liviu Costel Bratu şi Claudiu-Constantin Olteanu, adjuncţi ai şefului Biroului Vamal Constanţa Sud Agigea, Adrian Sorin Pătraşcu, ofiţer de poliţie, comandant al "Grupului de nave" Constanţa din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, precum şi inspectori, lucrători, comisionari şi intermediari vamali, asociaţi şi administratori ai unor firme. Instanţa a emis mandat de arestare preventivă în lipsă pentru El Haj Ahmad, cetăţean libanez, intermediar vamal.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici