Prima pagină » Politic » Ioan Rus, Vasile Dâncu şi Vasile Puşcaş nu vor participa la Congresul PSD

Ioan Rus, Vasile Dâncu şi Vasile Puşcaş nu vor participa la Congresul PSD

Fostul lider al PSD Ioan Rus a acuzat, joi, actuala conducere a partidului, la Conferinţa Extraordinară a PSD Cluj, că a "privatizat" partidul şi a spus că, în semn de protest faţă de organizarea Congresului, nici el, nici Vasile Dâncu, nici Vasile Puşcaş nu vor participa la acesta.
Ioan Rus, Vasile Dâncu şi Vasile Puşcaş nu vor participa la Congresul PSD
18 feb. 2010, 15:44, Politic

„Cred că PSD a fost privatizat de preşedintele partidului şi de o ceată de haidamaci care nu slujesc interesul partidului”, a spus Rus.

Potrivit acestuia, „PSD funcţionează acum ca un SRL, în interiorul acţionarilor, şi obţine profit pentru proprietarii săi”.

„PSD nu are acţionari, este un bun al tuturor, şi trebuie să slujească interesele celor mulţi”, a afirmat Rus.

El a adăugat că, în semn de protest faţă de organizarea Congresului, nici el, nici Vasile Dâncu şi nici Vasile Puşcaş nu vor participa la acest eveniment.

Rus participă la Conferinţa Extraordinară a PSD Cluj, la care este prezent şi vicepreşedintele partidului Cristian Diaconescu