Prima pagină » Politic » Eurodeputatul Victor Negrescu: Să accelerăm redactarea şi negocierea PNRR pentru ca 31 mai să nu fie un eşec

Eurodeputatul Victor Negrescu: Să accelerăm redactarea şi negocierea PNRR pentru ca 31 mai să nu fie un eşec

România nu poate risca să fie ultima ţară care depune Planul de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), astfel că este nevoie să fie accelerat procesul de redactare şi negociere pentru ca termenul de 31 mai să fie devansat şi a evita, astfel, acest eşec, este de părere eurodeputatul PSD, Victor Negrescu.
Eurodeputatul Victor Negrescu: Să accelerăm redactarea şi negocierea PNRR pentru ca 31 mai să nu fie un eşec
Laura Buciu
04 mai 2021, 09:39, Politic

Victor Negrescu, eurodeputat PSD, spune, marţi, că jumătate din statele europene au depus deja oficial planurile lor, inclusiv din Estul Europei, iar celelalte ţări se pregătesc să facă acest lucru în următoarele zile.

„Poate doar Bulgaria, care se pregăteşte de alegeri anticipate, să mai depună aşa târziu ca noi”, afirmă Negrescu.

Acesta spune că peste tot s-a înţeles că este nevoie de un efort naţional. „Doar la noi guvernanţii sunt încă în vacanţă şi ignoră dialogul cu partenerii sociali, societatea civilă, mediul academic şi Parlamentul”, potrivit social-democratului.

El adaugă că România nu poate risca să fie ultima ţară care depune Planul de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), astfel că este nevoie să fie accelerat procesul de redactare şi negociere pentru ca termenul de 31 mai să fie devansat şi a evita, astfel, acest eşec.

Victor Negrescu spune că cele 14 state europene care au depus planurile până în data de 3 mai sunt chiar statele cu cea mai mare alocare şi care au susţinut crearea acestui mecanism de redresare: Polonia, Belgia, Italia, Austria, Slovenia, Danemarca, Spania, Letonia, Luxemburg, Slovacia, Franţa, Germania, Grecia, Portugalia.

„Statele care nu au depus încă fie nu au susţinut crearea acestui mecanism de împrumut comun la nivel european, fie sunt state care au primit o alocare mică sau trec prin crize politice interne”, adaugă eurodeputatul Victor Negrescu.