O comisie parlamentară specială ar putea elabora un nou pachet de legi privind siguranţa

Conducerile comisiilor parlamentare de specialitate au stabilit, miercuri, în urma unei discuţii cu reprezentanţi ai SRI şi CNI, că actualele legi privind siguranţa, aflate în Parlament, sunt depăşite, şi au cerut înfiinţarea unei comisii speciale care să elaboreze un nou pachet de legi în domeniu.

Urmărește
10 afișări

"La iniţiativa Comisiei, astăzi, 1 aprilie 2009, ora 10:00 a avut loc o întâlnire reunită pe tema Pachetului de legi privind securitatea naţională la nivel de Birouri ale comisiilor de specialitate din Parlament, respectiv Comisia pentru controlul SRI, Comisia pentru controlul SIE, Comisia de apărare de la Senat, Comisia de apărare de la Camera Deputaţilor şi cu participarea reprezentanţilor SRI si ai Comunităţii Naţionale de Informaţii. Concluzia desprinsă în urma discuţiilor este aceea că Pachetul legilor securităţii naţionale aflat în Parlament este depăşit de realităţile actuale şi nu corespunde strategiei naţionale de securitate. Membrii comisiilor de specialitate şi-au exprimat dorinţa ca Parlamentul să adopte un pachet de legi care să nu fie perimat", se arată într-un comunicat remis, miercuri, agenţiei MEDIAFAX.

Membrii Birourilor reunite au decis, în unanimitate, să înainteze Birourilor Permanente ale celor două Camere propunerea de înfiinţare a unei Comisii parlamentare speciale pentru elaborarea Pachetului de legi care să reglementeze domeniul securităţii naţionale.

"Comisia va fi formată din deputaţii şi senatorii membri ai Birourilor comisiilor de apărare, de control SRI şi SIE din cele două camere ale Parlamentului. Totodată, s-a stabilit ca la dezbaterile comisiei speciale să participe şi reprezentanţi ai Consiliului Consultativ din cadrul Comunităţii Naţionale de Informaţii şi ai serviciilor de informaţii", se menţionează în comunicat.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, săptămâna trecută, după ce a participat la bilanţul SRI, că a cerut reprezentanţilor Comisiei parlamentare de control al serviciului, prezenţi la eveniment, să grăbească luarea în discuţie şi adoptarea în Parlament a legilor privind siguranţa. Băsescu a subliniat că a trimis aceste legi la Parlament încă din 2006.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici