”PMP a fost lipsit abuziv de un reprezentant în Biroul permanent, deşi avem mai mulţi deputaţi decât ALDE, este un abuz şi un fapt grav pentru funcţionarea acestei instituţii”, a declarat, în plen, preşedintele executiv al PMP Eugen Tomac.
PMP are 16 deputaţi, iar ALDE 15, potrivit informaţiilor publicate pe site-ul oficial al Camerei Deputaţilor.
PSD i-a susţinut pentru funcţiile de vicepreşedinţi în Biroul permanent pe Florin Iordache, Carmen Mihălcescu, Gabriel Vlase, pentru funcţiile de secretari pe Mircea Drăghici şi Georgian Pop, iar pentru funcţia de chestor pe Marcel Ciolacu.
PNL l-a propus pentru funcţia de vicepreşedinte pe Ben Oni Ardelean, iar pentru funcţia de secretar pe Cristan Buican.
Din partea USR, Cristian Seidler va ocupa funcţia de secretar.
UDMR l-a susţinut pentru funcţia de chestor pe Seres Denes, iar de la ALDE pe Andrei Gerea.
Grupului minorităţilor naţionale l-a susţinut pe Dragoş Zisopol pentru funcţia de chestor.
Compomenţa Biroului Permanent a fost adoptată cu 218 de voturi ”pentru” şi 34 ”împotrivă”.
Senatul a votat noua componenţă a Biroului Permanent
Plenul Senatului a votat, joi, în prima şedinţă din anul 2018, noua componenţă a Biroului permanent pentru noua sesiune parlamentară, format din preşedinte, patru vicepreşedinţi, patru secretari şi patru chestori.
Biroul permanent al Senatului, pentru prima sesiune din anul 2018, este constituit din: preşedinte – Călin Popescu-Tăriceanu (ALDE), vicepreşedinţi – Adrian Ţuţuianu şi Claudiu Iulian Manda (PSD), Cornel Popa (PNL) şi Nicu Fălcoi (USR), secretari – Emilia Arcan şi Marian Pavel (PSD), Mario Oprea (PNL), Gheorghe Baciu (PMP) şi chestori – Doina Elena Federovici şi Nicolae Marin (PSD), Eugen Ţapu Nazare (PNL) şi Tanczos Barna (UDMR).
Componenţa noului Birou Permanent a fost votată în unanimitate.
Fosta componenţă a Biroului Permanent a fost: preşedinte – Călin Popescu-Tăriceanu (ALDE), vicepreşedinţi – Adrian Ţuţuianu şi Claudiu Iulian Manda (PSD), Cornel Popa (PNL) şi Mihai Goţiu ( USR), secretari – Radu Oprea şi Marian Pavel (PSD), Ionel Marcel Vela (PNL), Ion Ganea (PMP) şi chestori – Doina Elena Federovici şi Paul Stănescu (PSD), Ion Popa (PNL) şi Tanczos Barna (UDMR).