Prima pagină » Politic » Băsescu: Gabriel Oprea este un om pe care l-am reevaluat

Băsescu: Gabriel Oprea este un om pe care l-am reevaluat

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, la Pro TV, că liderul UNPR Gabriel Oprea este "un om pe care l-a reevaluat", recunoscând că, atunci când acesta a fost impus de PSD ca ministru de Interne, avea mari semne de întrebare.
Băsescu: Gabriel Oprea este un om pe care l-am reevaluat

„Trebuie să recunoaştem că Oprea este un om pe care l-am reevaluat. După ce PSD l-a pus ministru de Interne, a venit la mine şi şi-a depus demisia, pentru că nu a vrut să numească capi ai mafiei în structurile de securitate naţională, în serviciile de informaţii ale Ministerului de Interne”, a declarat Traian Băsescu.

El a mai spus că „Oprea este un om reevaluat”.

„Când a fost impus de PSD, aveam mari semne de întrebare; când am văzut reacţia lui la presiunea pe care a făcut-o Vanghelie şi Mircea Geoană să numească nişte oameni care erau cunoscuţi a fi parte a sistemului sau a avea legătură cu sistemul mafiot, generalul Oprea a venit şi a spus: «Eu nu merg mai departe, renunţ la mandat»„, a adăugat şeful statului.

Şeful statului a recunoscut faptul că în 2004 îl numea pe Oprea „şef al mafiei personale a lui Adrian Năstase”.

„Aşa este. Recunosc aceste afirmaţii. Nu contest acest lucru. Dar eu am prima obligaţie să asigur funcţionarea Guvernului. Şi aici compormisul este inevitabil”, a răspuns Băsescu.