Prima pagină » Politic » PSD solicită informaţii despre discuţiile autorităţilor române privind scutul antirachetă

PSD solicită informaţii despre discuţiile autorităţilor române privind scutul antirachetă

Liderul PSD Mircea Geoană va trimite Preşedinţiei, Guvernului şi CSAT scrisori prin care să ceară informarea Parlamentului cu privire la discuţiile dintre oficialităţile române şi americane pe tema scutului antirachetă în contextul recentelor declaraţii ale preşedintelui George W. Bush.
PSD solicită informaţii despre discuţiile autorităţilor române privind scutul antirachetă
26 oct. 2007, 16:02, Politic

"În legătură cu declaraţiile recente ale Preşedintelui American George W. Bush, cu privire la scutul anti-rachetă, Partidul Social Democrat solicită Preşedinţiei, Guvernului şi Consiliului Suprem de Apărare al Ţării să informeze Parlamentul şi opinia publică cu privire la stadiul discuţiilor cu guvernul american pe o problemă de importanţă deosebită pentru securitatea naţională", se arată într-o declaraţie de presă a secretarului general al partidului Titus Corlăţean, remisă vineri agenţiei MEDIAFAX.

Conform comunicatului, Geoană va adresa scrisori instituţiilor menţionate, în acest sens, pentru informarea de urgenţă a comisiilor parlamentare şi organizarea de audieri pe această temă.

Conform declaraţiilor preşedintelui american, oficialii iranieni dezvoltă un program de lansare a rachetelor cu rază lungă de acţiune capabile să lovească aliaţi din cadrul NATO, inclusiv România, spune Corlăţean.

"Este greu de înţeles de ce instituţia Parlamentului României nu a fost informată până la această dată în legătură cu aspectele menţionate mai sus.
Considerăm că este necesară informarea rapidă şi corectă a Parlamentului României, precum şi coordonarea între diferitele instituţii ale statului român, inclusiv Parlamentul, în legătură cu acest subiect", apreciază secretarul general al PSD.