Ministrul Apărării belgian, Ludivine Dedonder, a mers cu Vasile Dîncu în poligonul de la Cincu
Dîncu şi Dedonder au abordat teme de actualitate de pe agenda bilaterală şi a NATO în perspectiva următoarei reuniuni ministeriale, programată pentru 16 iunie, şi a viitorului Summit NATO de la Madrid. Cei doi miniştri au pus accent pe evoluţiile de securitate din regiunea Mării Negre.
Dîncu a reiterat faptul că evoluţiile din teatrul de război ucrainean şi potenţialele implicaţii ale acestuia asupra securităţii aliaţilor determină urgentarea procesului de operaţionalizare a Grupurilor de luptă, inclusiv al celui din România.
În context, ministrul român al Apărării a exprimat aprecierea pentru participarea Belgiei la constituirea Grupului de luptă aliat din România, sub comanda Franţei, ca dovadă a unităţii şi solidarităţii Alianţei, dar şi pentru contribuţia Belgiei la implementarea măsurilor de consolidare a flancului estic al NATO.
Dîncu şi-a exprimat convingerea că Centrul de instruire întrunită de la Cincu reprezintă locaţia perfectă pentru găzduirea Grupului de luptă, pentru că asigură mediul corespunzător pentru instruirea multinaţională, cu avantaje relevante în planul creşterii interoperabilităţii.
În cadrul discuţiilor, ministrul român al Apărării a apreciat deciziile istorice şi măsurile fără precedent adoptate la nivelul UE, pe care le consideră „dovezi de solidaritate cu poporul ucrainean, de unitate europeană şi euro-atlantică” şi a evidenţiat importanţa sprijinirii Republicii Moldova şi Georgiei în parcursul lor european.
De asemenea, ministrul Vasile Dîncu a subliniat utilitatea hub-ului umanitar de la Suceava pentru eficientizarea asistenţei umanitare acordate cetăţenilor ucraineni şi a punctat măsurile întreprinse de România în sprijinul Ucrainei.
Cei doi demnitari au convenit asupra utilităţii şi relevanţei continuării dialogului bilateral, în special în actualul context de securitate, şi al dislocării forţelor belgiene în România.