- Home
- Politic
- BUCURTEŞTI, (29.03.2023, 12:49)
- Gabriel Pecheanu
O nouă OUG 13? Senatul aprobă un prag valoric pentru abuzul în serviciu în cuantum de 250.000 de lei / Opoziţia: „Iohannis şi Predoiu desăvârşesc ce a început în 2017 Dragnea”
Senatul a aprobat un proiect de lege care prevede un prag valoric pentru abuzul în serviciu în cuantum de 250.000 de lei. „Iohannis şi Predoiu desăvârşesc ce a început în 2017 Dragnea”, a reacţionat pe Facebook Stelian Ion.
Urmărește
1939 afișări
BREAKING NEWS O nouă OUG 13? Senatul aprobă un prag valoric pentru abuzul în serviciu în cuantum de 250.000 de lei / Opoziţia: „Iohannis şi Predoiu desăvârşesc ce a început în 2017 Dragnea”
Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal, precum şi a altor acte normative, iniţiat de Guvern la sfârşitul anului 2022, a fost aprobat de Senat cu 79 de voturi „pentru”, 25 „împotrivă” şi 11 abţineri.
Potrivit amendamentului admis în Comisia juridică, „fapta funcţionarului public care, cu ştiinţă, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act prevăzut de o lege, o ordonanţă a guvernului, o ordonanţă de urgenţă a Guvernului sau de un alt act normativ care, la data adoptării, avea puterea de lege ori îndeplineşte cu încălcarea unei dispoziţii cuprinse într-un astfel de act normativ, cauzând astfel o pagubă mai mare sau egală cu 250.000 de lei ori o vătămare gravă a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică”.
„Predoiu e mai toxic decât Iordache. Sub oblăduirea lui pesediştii, peneliştii şi udemerişti tocmai au propus şi vor vota la Senat un prag valoric pentru abuzul în serviciu în cuantum de 250.000 de lei. Adică fapta prin care un funcţionar public produce ,cu intenţie, un prejudiciu mai mic de 250.000 lei nu va mai fi infracţiune. Ce reprezintă pentru îmbuibaţii din PSD PNL 50.000 de euro?… O nimica toată. Noi am propus un prag la nivelul unui salariu minim pe economie, pentru că statul nu poate susţine în mod serios că munca unui om pe o perioadă de o lună este un fleac, o valoare care poate fi ignorată. Iohannis şi Predoiu desăvârşesc ce a început în 2017 Dragnea”, a reacţionat pe Facebook Stelian Ion, deputat USR.
Senatul este prima cameră sesizată, proiectul urmând să meargă apoi la dezbateri în Camera Deputaţilor.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Ninge 7 zile fără oprire în București. Pe ce dată vin ninsorile, potrivit meteorologilor Accuweather
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe