„Marian Mihalache a fost exclus din partid pentru neplata cotizaţiei timp de şase luni. Este o prevedere în statutul nostru şi pot să vă spun că nu este singurul care a fost exclus din acest motiv. Decizia a fost luată de conducerea organizaţiei municipale Hunedoara pentru că el era membru al acestei filiale”, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, preşedintele organizaţiei municipale a PDL Hunedoara, Viorel Arion.
Acesta a precizat că Mihalache a fost exclus din partid în urmă cu câteva zile.
Arion a spus că mărturiile din timpul procesului lui Marian Mihalache i-au şocat pe cei care îl cunoşteau.
„Noi îl cunoşteam drept un om integru, cu o carieră în spate şi pur şi simplu părea ireal ce s-a declarat”, a spus Arion.
Marian Mihalache, condamnat la închisoare pe viaţă după ce a fost găsit vinovat de uciderea fostei sale prietene la Dublin, a fost suspendat din funcţia de vicepreşedinte al organizaţiei judeţene a PDL Hunedoara în luna mai 2010, după ce Biroul Permanent Judeţean al PDL Hunedoara a fost dizolvat de conducerea centrală, atribuţiile acestuia fiind preluate de un Comitet de Organizare şi Desfăşurare a Alegerilor format din 21 de membri din care fac parte parlamentarii din judeţul Hunedoara, primarii de oraşe şi municipii, cinci reprezentanţi ai primarilor de comune şi doi consilieri deveni din PDL.
Marian Mihalache, găsit vinovat de uciderea fostei sale prietene la Dublin, după ce aceasta a început o relaţie cu un alt bărbat, a fost condamnat la închisoare pe viaţă, relatează Irish Times, în ediţia electronică de vineri.
Juriul, format din şapte bărbaţi şi cinci femei, a avut nevoie de o oră pentru a-l găsi vinovat pe bărbatul în vârstă de 49 de ani.
Mihalache a pledat nevinovat pentru uciderea tinerei în vârstă de 35 de ani, Loredana Pricăjan, la 28 ianuarie 2010. Aceasta a fost găsită moartă într-un apartament din campusul Institutului Irlandez de Management (IMI), din Sandyford.
Presa irlandeză a relatat la începutul lui 2010 că Loredana Pricăjan a fost înjunghiată brutal de 20 de ori cu un cuţit, într-un apartament din campusul Institutului Irlandez de Management, iar atacatorul său a încercat probabil să se sinucidă, înjunghiindu-se în gât. Femeia trăia în Irlanda de mai mulţi ani şi lucra ca asistentă medicală la un cămin.
Marian Mihalache a negat că fosta sa prietenă se afla sub ameninţare când a filmat-o în timp ce făcea duş, cu câteva săptămâni înainte de deces, relata Irish Examiner în ediţia electronică de marţi.
Mihalache a recunoscut că a filmat-o pe Loredana Pricăjan goală în cabina sa de duş, cu câteva săptămâni înainte ca ea să fie ucisă, şi a recunoscut că îi punea întrebări despre un alt bărbat, a afirmat unul dintre anchetatori, Eugene Stapleton.
Mihalache a negat faptul că fosta sa prietenă ar fi fost filmată sub ameninţare sau că părea să plângă în această înregistrare video realizată cu telefonul mobil. „Nu din cauza mea. Nu am vrut să o supăr”, a precizat Mihalache. El a afirmat că „doar o tachina” atunci când a ameninţat-o că va posta înregistrarea video pe site-ul YouTube, „pentru ca oamenii să afle” că este o „târfă”.
Potrivit site-ului BreakingNews.ie, Marian Mihalache susţinea că fosta sa prietenă decedată la Dublin l-a atacat pe el, înjunghiindu-l în gât.