- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Ofertă preliminară de acord PSD-PNL, cu Nica şi Orban vicepremieri
Un eventual guvern PNL-PSD care s-ar putea forma în eventualitatea câştigării alegerilor prezidenţiale de către Mircea Geoană urmează să fie condus de Klaus Iohannis şi să aibă doi vicepremieri, Dan Nica şi Ludovic Orban, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din PSD.
Ofertă preliminară de acord PSD-PNL, cu Nica şi Orban vicepremieri
Potrivit unor înţelegeri preliminare între o parte a liderilor PSD şi o parte a liderilor PNL, formula unui posibil Guvern Iohannis ar urma să conţină două posturi de vicepremier.
O parte a liderilor celor două partide au avut o întâlnire de tatonare în vederea dechiderii negocierilor, în care au fixat o serie de principii pentru un viitor guvern comun.
Surse din PSD au declarat, pentru MEDIAFAX, că discuţia deschisă luni seara va fi continuată, mai aplicat, de echipele oficiale de negociere, Viorel Hrebenciuc şi Liviu Dragnea din partea PSD, Relu Fenechiu şi Ludovic Orban din partea PNL.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Azi, în Sfânta zi a Crăciunului, poate știi de ce Iisus Hristos nu s-a născut român
-
Ciolacu publică facturile pentru zborurile private la Nisa în ziua de Crăciun
-
Pericol în Constanţa: Elicea unei eoliene se învârte necontrolat aproape de un cămin de bătrâni
-
Care sunt cei şapte magnifici care au salvat bursa din Germania şi au sfidat crizele anul acesta
Aceleaşi surse au menţionat că înţelegerea preliminară, încă neoficializată la nivelul conducerii celor partide, prevede ca în cele două funcţii de vicepremier să fie propuşi Dan Nica, respectiv Ludovic Orban.
Liderii celor două partide care au agreat această formulă, care nu va fi parte a acordului scris ce urmează să fie semnat de Mircea Geoană şi Crin Antonescu, au stabilit, de principiu, ca funcţiile de vicepremieri să fie însoţite de portofolii ministeriale, însă soluţia ar putea fi abandonată la negocierile viitoare întrucât creează dificultăţi atât în PSD, cât şi în PNL.
Potrivit surselor citate, liberalii ar trebui să găsească un alt minister care să fie legat de portofoliul de vicepremier al lui Orban, Relu Fenechiu fiind preferat pentru Ministerul Transporturilor.
Pe de altă parte, portofoliul Transporturilor este dorit şi de Liviu Dragnea, favoritul lui Geoană pentru acest minister.
În contrapartidă, funcţia de vicepremier a PSD ar urma să fie cuplată cu Ministerul Internelor pentru Nica.
Aceleaşi surse au mai arătat că discuţia dintre liderii celor două partide, la care nu au luat însă parte şi cei doi preşedinţi, a abordat şi posibila schemă guvernamentală şi distribuirea portofoliilor între cele două partide.
O variantă discutată a fost una cu 17-18 ministere, din care zece să revină social-democraţilor, iar restul liberalilor, negocierile aducând în atenţie şi eventualitatea în care şi UDMR ar urma să fie cooptat în guvern la nivel de ministere.
În această din urmă eventualitate, este posibil ca UDMR să primească portofolii din cota PNL, însă negocierile nu au fost finalizate în acest sens, social-democraţii dorind ca problema paticipării Uniunii la guvernare să fie reluată abia după alegeri.
Potrivit aceloraşi surse, liderii PNL au insistat pentru ca funcţia de vicepreşedinte al Senatului să revină liberalilor, în principiu pentru Crin Antonescu, care ar putea lăsa locul altui lider PNL.
În cadrul aceloraşi negocieri informale au fost tatonate şi câteva nume de posibili miniştri, în discuţie aducându-se numele lui Valeriu Steriu pentru Agricultură, Ionuţ Bazac pentru Sănătate, Iulian Iancu pentru un minister economic, Victor Ponta la Justiţie şi Titus Corlăţean pentru Externe, primii trei având şanse maximale în acest sens, în timp ce pentru MAE există un lobby semnificativ şi pentru Cristian Diaconescu.
Aceleaşi discuţii au mai conturat ideea separării actualului Minister al Dezvoltării şi crearea unui minister al Locuinţei, care să fie cuplat cu programul PSD pentru locuinţe sociale, minister pentru care PSD Constanţa insistă să nominalizeze ministrul.
Negocierile preliminare au abordat şi problema prefecţilor, PSD şi PNL căzând de acord asupra principiului ca PSD şi PNL să nominalizeze prefecţii în judeţele în care deţin şefia consiliilor judeţene (17 pentru PSD şi 5 pentru PNL), urmând ca în judeţele în care PDL deţine CJ-urile prefecţii să fie nominalizaţi alternativ de PNL, PSD şi UDMR.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO