OFF/ON THE RECORD, 12 martie 2023. Invitat, ora 21:55 – Adrian Toni Neacşu, avocat
În România, funcţionarea şi problemele Justiţiei nu mai sunt dezbătute public după ce PNL şi PSD au decis să guverneze împreună. De ce societatea este atât de anesteziată şi nu mai este preocupată de temele importante care o afectează? De ce în România respectarea principiilor statului de drept nu mai este de interes, în timp ce în alte state populaţiile ies în stradă pentru respectarea separaţiei puterilor în stat? Cine va conduce marile parchete? Este credibilă procedura de selecţie a procurorilor a ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu? Ce arată performanţele Parchetului General şi DNA? Ce demonstrează eşecurile răsunătoare din Justiţie? Care sunt problemele sistemului judiciar, un serviciu public? La toate aceste întrebări şi la multe altele îţi răspunde duminică, de la ora 21.55, avocatul Adrian Toni Neacşu, fost judecător, fost membru CSM, în emisiunea OFF/OnTheRecord, pe Aleph News.