Oficial guvernamental ungar: Conducerea României desfăşoară „activităţi antiungare”

Publicat: 24 06. 2015, 16:59
Actualizat: 23 10. 2021, 01:59

Conducerea României a întreprins „activităţi antiungare explicite”, sub pretextul „transparenţei şi justiţiei”, a afirmat Janos Lazar, potrivit MTI, în faţa membrilor Comisiei pentru Siguranţă Naţională din Parlamentul Ungariei.

Există eforturi pentru „destabilizarea” activităţilor şi situaţiei financiare a bisericilor maghiare din România, prin încălcarea libertăţii religioase, a adăugat oficialul ungar.

„În momentul de faţă, nu putem stabili dacă aceste acţiuni sunt legate de cooperarea strânsă dintre conducerea României şi Statele Unite”, a spus Lazar.

Oficialul ungar crede că există „un complot intenţionat şi conştient” de a bloca proiectele de conectare a reţelelor de gaze din România şi Croaţia cu cele din Ungaria.

„Tentativele partidelor şi forţelor politice din Croaţia de a discredita elitele de afaceri din Ungaria sunt fără precedent”, a subliniat şeful de cabinet al lui Viktor Orban, prcizând că scopul este atragerea conducerii companiei MOL într-o procedură penală.

În plus, Lazar a sugerat că grupuri de interese economice afectate de măsuri ale Ungariei au focut lobby la Bruxelles pentru ca Uniunea Europeană să lanseze proceduri de sancţionare a Guvernului de la Budapesta.

Controversatele comentarii au atras replica opoziţiei socialiste de la Budapesta. Declaraţiile făcute de Janos Lazar referitoare la presupuse „activităţi antiungare” sunt „obraznice şi arogante”, a reacţionat europarlamentarul socialist Tibor Szanyi.

„Declaraţiile unui membru al Guvernului care acuză ţările vecine, Statele Unite şi grupuri economice au un impact foarte mare”, a adăugat Zsanyi. „Acuzaţiile la adresa Comisiei Europene privind lansarea procedurilor împotriva Ungariei provin din intenţii întunecate”, a încheiat eurodeputatul socialist ungar.