Oficiali occidentali: Un al treilea general rus a fost ucis de forţele ucrainene
Potrivit site-ului Ministerului rus al Apărării, Kolesnikov era comandantul Districtului Militar de Est.
Un oficial occidental din domeniul apărării a menţionat că trei ofiţeri de stat major ruşi au fost ucişi în timpul întregului conflict sirian şi a estimat că Rusia ar menţine în total 20 de generali în teatrul de operaţii din Ucraina în acest moment.
Oficialul a adus un omagiu forţei rezistenţei ucrainene, în special în jurul Kievului şi Mykolaivului, unde încercările ruseşti de a înconjura oraşele au fost zadarnice.
Kolesnikov este al treilea general rus care a fost ucis în timpul invaziei din Ucraina.
Joi, CNN a relatat că generalul-maior rus Andrey Sukhovetsky a fost, de asemenea, ucis în timp ce lupta în Ucraina.
Sukhovetsky, comandantul adjunct al Armatei 41 de Arme Combinate a Forţelor Terestre Ruse, a murit pe 28 februarie „în timp ce îndeplinea o misiune de luptă în timpul operaţiunii speciale din Ucraina”.
Sukhovetsky a servit anterior în armata rusă în timpul operaţiunilor din regiunea Caucazului de Nord şi din Siria.
Marţi, Ministerul ucrainean al Apărării a declarat că un general rus – generalul-maior Vitaly Gerasimov – a fost ucis în timpul unei bătălii în apropiere de Harkiv.
Ministerul rus al Apărării nu a făcut niciun comentariu.