Afirmaţia a fost făcută sâmbătă, la Bucureşti, în cadrul evenimentului care i-a reunit pe liderii Partidului Socialiştilor Europeni. În timpul discursului, cancelarul german a evidenţiat care ar fi consecinţele dacă partidele de extremă dreapta ar câştiga din ce în ce mai mult teren pe scena politică, notează Euractiv.
,,Populiştii de dreapta fac campanie împotriva Europei noastre unite şi a valorilor sale”, a declarat Scholz sâmbătă, la Bucureşti.
,,Ei sunt gata să distrugă ceea ce am construit de-a lungul deceniilor”, a afirmat cancelarul, adăugând că partidele populiste de dreapta ,,ameninţă prosperitatea noastră construită pe piaţa noastră europeană comună.”
În cadrul discursului său la Bucureşti, Olaf Scholz a punctat faptul că social-democraţii europeni ar fi cei care apără tot ceea ce s-a realizat pe continentul european în ultimii ani, potrivit Euractiv.
Situaţia partidelor politice la nivel european, pentru alegerile din luna iunie, arată că partidele social-democrate se află pe locul al doilea în sondaje, în timp ce partidele de extremă dreapta şi conservatoare înregistrează o creştere semnificativă în sondaje.
În Germania, partidul cancelarului se află după partidul de centru-dreapta CDU şi a partidului de extremă-dreapta AfD, care sunt pe locul al treilea. În luna februarie, Berlinul a anunţat că a adoptat o serie de măsuri împotriva combaterii extremismului de dreapta care cunoaşte o ascensiune în ultima perioadă, după ce mai mulţi germani au ieşit în stradă să protesteze împotriva extremismului.
În România, extrema dreaptă a început să fie din ce în ce mai preferată de către tineri în mediul online, potrivit unui studiu realizat de IRES, la comanda organizaţiei ,,Tinerii Votează”.