Olaf Scholz se întâlneşte marţi cu Emmanuel Macron şi Andrzej Duda

Publicat: 07 02. 2022, 16:04
Actualizat: 07 02. 2022, 16:06

„Cancelarul Olaf Scholz îi va primi marţi, 8 februarie, (…) pe preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, şi pe preşedintele Poloniei, Andrzej Duda. Principalul subiect al discuţiilor va fi situaţia din Ucraina”, a anunţat luni Guvernul Germaniei, conform unui comunicat postat pe site-ul propiu şi vizualizat de MEDIAFAX.

Întrevederea se înscrie în cadrul eforturilor diplomatice ale Germaniei şi Franţei în contextul tensiunilor Rusiei cu Ucraina şi cu Alianţa Nord-Atlantică. Olaf Scholz se află în prezent în Statele Unite, pentru o întâlnire cu preşedintele Joseph Biden.

Emmanuel Macron s-a întâlnit luni, la Moscova, cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin.