Olguţa Vasilescu: Baconschi s-a întâlnit cu mai puţine personalităţi ale lumii decât Vanghelie

Senatorul PSD Olguţa Vasilescu a susţinut, luni, la dezbaterea moţiunii simple pe politică externă, că despre ministrul de Externe, Teodor Baconschi, se poate spune că a ratat intrarea în Schengen şi că s-a întâlnit cu mai puţine personalităţi ale lumii decât primarul Marian Vanghelie.

Urmărește
13 afișări

Ea a arătat că sunt foarte multe lucruri de supus despre "performanţele" de ambasador ale lui Baconschi. Vasilescu a adăugat că despre Baconschi, în calitate de ministru, nu se poate spune mare lucru, deoarece a ratat cel mai important obiectiv al României din mandatul Boc, intrarea în Schengen.

Senatorul PSD i-a citit lui Baconschi câteva versuri: "Mai trece o noapte şi mai trece-o zi/ Se-ascute lupta dintre clase/ Iar chiaburii se arată a fi/ Elemente tot mai duşmănoase", după care l-a întrebat dacă îşi aminteşte de această poezie. Olguţa Vasilescu a spus, în final, că poezia este scrisă de "un ilustru predecesor", al ministrului, adică de către tatăl acestuia, A.E Baconsky.

"Un asemenea tupeu, domnule ministru, nu îl spală nici măcar o cadă de jacuzzi", a susţinut Vasilescu.

În replică, ministru de Externe a subliniat că tatăl său a fost urmărit toată viaţa de Securitate şi că social-democrata ar fi putut să afle aceste informaţii de la fostul ei "patron", Corneliu Vadim Tudor

"Mi-e jenă pentru dumneavoastră, pentru că aţi coborât atacurile la adresa unui mare om", a mai declarat Teodor Baconschi.

În cele din urmă, moţiunea a fost respinsă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici