Olguţa Vasilescu: Băsescu a spus că poporul şi-a făcut datoria, deci poporul poate să moară

Senatorul PSD Olguţa Vasilescu a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că discursul preşedintelui Traian Băsescu a fost "catastrofal", principalul său mesaj fiind că nu este dispus să demisioneze.

Urmărește
847 afișări
Imaginea articolului Olguţa Vasilescu: Băsescu a spus că poporul şi-a făcut datoria, deci poporul poate să moară

Olguţa Vasilescu (Imagine: Liviu Adascalitei/Mediafax Foto)

Senatorul PSD a afirmat că preşedintele nu a spus absolut nimic din ce aşteptau românii să audă.

"Ceea ce am înţeles eu este că preşedintele nu are de gând în niciun fel să demisioneze. El i-a spus poporului român că şi-a făcut datoria, deci poporul român poate să moară. Un alt mesaj al lui Băsescu a fost că îşi va duce până la capăt războiul cu Parlamentul. A identificat inamicul pentru perioada următoare şi acesta este Parlamentul, mai precis opoziţia", a declarat Olguţa Vasilescu.

Ea a apreciat că intervenţia de miercuri a preşedintelui a constituit unul dintre cele mai proaste discursuri de la momentul învestirii.

"A fost un discurs pregătit de nişte consilieri pe care eu i-aş da afară imediat, pentru că nu au fost în stare să scrie măcar două cuvinte care să fie reţinute de români. Băsescu a dovedit încă o dată că trăieşte într-o realitate paralelă şi trăieşte într-un alt film", a mai spus Vasilescu.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Cotroceni, că şi-a creat impresia că pentru o parte din români s-a creat o "ruptură" cu preşedintele, el precizând că prima sa obligaţie este de a restabili "legătura de încredere" cu aceia care şi-au pierdut-o.

Şeful statului a mai spus că vrea să le spună românilor că ştie "ce trebuie făcut", el arătând că "în parteneriat cu Guvernul" va trebui deschis "un orizont de ţară nouă pentru români".

Traian Băsescu a declarat că îndemnul său pentru români este "solidaritate", pentru că "nimeni nu poate scăpa de criză individual", el adăugând: "Ori ieşim toţi, dar odată cu ţara, pentru că salvări individuale nu există".

El a mai spus că, dacă ar fi condus el PDL, partidul ar fi fost condus "mult mai bine". De asemenea, şeful statului a susţinut că toate partidele trebuie să se reformeze.

Preşedintele a declarat că poporul român şi-a făcut datoria în faţa crizei, suportând multe măsuri de austeritate, fiind acum rândul politicienilor să asigure stabilitatea ţării.

Băsescu a declarat de asemenea că oricât de mare ar fi presiunea cu eticheta "dictator" asupra sa, va continua să sprijine instituţiile statului care luptă împotriva corupţiei, el adăugând că politicianul care este înjurat de dimineaţă până seara nu se poate numi dictator.

Preşedintele a menţionat totodată că nu are "nimic de schimbat" în comportamentul pe care l-a avut în cele două mandate, cu excepţia diminuării acelor "gafe" pe care uneori le mai face public, el menţionând în acest sens intervenţia televizată în care a avut "disputa" cu Raed Arafat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici