- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Olguţa Vasilescu: Există bani în România şi vedem asta dacă ne uităm la furăciunile lăcustelor portocalii
Senatorul PSD Lia Olguţa Vasilescu a declarat, sâmbătă, la Craiova, că, deşi "diverşi oameni" au acuzat lipsa fondurilor pentru majorările salariilor profesorilor din timpul guvernării liberale, bani există în România întrucât "vedem zilnic furăciunile la care se dedau lăcustele portocalii".
Olguţa Vasilescu: Există bani în România şi vedem asta dacă ne uităm la furăciunile lăcustelor portocalii (Imagine: Liviu Adascalitei/Mediafax Foto)
Parlamentarul doljean Lia Olguţa Vasilescu a declarat, sâmbătă, la o întâlnire regională pe educaţie, care a avut loc în sala de concerte a Filarmonicii "Oltenia" din Craiova, că liderii de sindicat din educaţie erau "cei mai înverşunaţi" împotriva PSD în campania electorală pentru alegerile parlamentare din 2008, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Îmi pare rău că nu sunt lideri de sindicat în sală, dar aş fi dorit să-i privesc în ochi, pentru că în momentul în care noi candidam, între cei mai inverşunaţi împotriva noastră erau profesorii, deşi ne-am bătut foarte mult pentru majorarea salariilor profesorilor. (...) Majorarea salariilor, e adevărat, s-a făcut pe timpul liberalilor, dar cu votul nostru", a declarat Olguţa Vasilescu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Le-am dat-o în vot! Tu ce faci?
-
Vîlceanu: PNL trebuie să-şi schimbe conducerea toată şi trebuie să plece de la guvernare imediat
-
Nicuşor Dan, uimit de rezultatul alegerilor: Vreau să înţeleg mecanismul
-
Lasconi: Promit că voi da totul pentru a mă ridica la aşteptările voastre
Ea a spus că în România există bani pentru susţinerea salariilor majorate ale profesorilor.
"Auzim acum pe la televizor diverşi oameni care spun că am votat iresponsabil pentru că nu erau bani şi nu ar fi trebuit să votăm majorarea salariilor profesorilor. Eu zic că sunt bani în România. Atâta timp cât sunt patinoare cu 12 milioane de euro în România, făcute pe acelaşi proiect ca cele de la Budapesta, care au costat doar patru milioane de euro, şi după ce vedeţi zilnic toate furăciunile la care se dedau aceste lăcuste portocalii, probabil că realizaţi că există bani", a mai spus senatorul PSD.
Lia Olguţa Vasilescu a afirmat că dacă fondurile de la bugetul de stat ar fi gestionate mai bine s-ar putea plăti salariile majorate ale cadrelor didactice.
"Au fost guverne care au putut să dea şi pensii, şi salarii. Şi chiar majorate. Şi nu a fost nevoie nici de 20 de miliarde de euro de la FMI, despre care nu pot să dea acum nicio explicaţie. Deci bani, dacă ar fi gestionaţi mai bine, ar fi şi pentru plata salariilor profesorilor. Dar cineva şi-a pus în cap că profesorii lucrează mult prea puţin. Aţi văzut că preşedintele spune că lucrează de vreo trei-patru ori mai mult decât profesorii", a mai spus senatorul PSD.
La întrunirea de la Filarmonica "Oltenia" din Craiova a participat şi fostul ministru al Educaţiei Ecaterina Andronescu.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO