- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Olguţa Vasilescu: Mi-a fost vandalizat sediul de campanie. Voi depune plângere la Poliţie
Senatorul Lia Olguţa Vasilescu, candidat din partea PSD pentru funcţia de primar al Craiovei, a declarat că sediul de campanie i-a fost vandalizat de persoane necunoscute şi că în cursul zilei de duminică va depune, în acest sens, o plângere la Poliţie.
Olguţa Vasilescu: Mi-a fost vandalizat sediul de campanie. Voi depune plângere la Poliţie (Imagine: Liviu Adascalitei/Mediafax Foto)
Senatorul Lia Olguţa Vasilescu, candidat din partea PSD la funcţia de primar al Craiovei, a declarat că în noaptea de sâmbătă spre duminică, persoane necunoscute i-au vandalizat sediul de campanie situat pe strada Mihail Kogălniceanu, din Craiova, rupând un "autocolant foarte mare" şi "foarte complicat de desfăcut".
"Azi - noapte (n.r. - în noaptea de sâmbătă spre duminică) mi-au vandalizat sediul de campanie. Ştiam că va fi o campanie urâtă. Cei care au făcut acest lucru au avut destul de mult timp să acţioneze pentru că au rupt un autocolant foarte mare şi foarte complicat de desfăcut. Sigur, probabil că le-a luat o jumătate de oră să îl desfacă. Este rupt pe jumătate. Asta este", a declarat senatorul Lia Olguţa Vasilescu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Putin se confruntă cu o revoltă a armatei. „Comandanţii refuză să trimită trupe” pentru un asalt pe râul Nipru, spun partizanii ucraineni
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
Întrebată dacă bănuieşte pe cineva, ea a spus că refuză să se gândească la cineva şi că va depune plângere la Poliţie, în cursul zilei de duminică, lăsând ca oamenii legii să îşi facă datoria.
"Nu bănuiesc pe nimeni, nu vreau să mă gândesc la cineva anume, mă duc la Poliţie să depun plângere şi îi las pe poliţişti să îşi facă datoria şi să găsească pe cel care a făcut asta", a mai spus Vasilescu.
Senatorul PSD nu a precizat la cât se ridică paguba produsă.
Senatorul Lia Olguţa Vasilescu este candidatul PSD la funcţia de primar al Craiovei.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO