Baconschi a subliniat că este opusul lui Traian Băsescu din multe puncte de vedere, dar că are cu acesta o relaţie corectă şi că regulile de comunicare stabilite iniţial între el şi şeful statului au fost respectate în întregime.
„Vă fac o mărturisire, şi anume că Băsescu nu era genul meu. Sunt opusul său din multe puncte de vedere. M-a chemat la un moment dat la el, iar încă de la prima discuţie am stabilit regulile de comunicare. Şi de atunci aşa a rămas. Nu am fost nici servil, nici familiar faţă de Traian Băsescu„, a declarat Baconschi.
El a adăugat că şeful statului „are meritul că a chemat mulţi oameni de valoare lângă el, deşi unii dintre aceştia între timp au plecat”.
Baconschi a adăugat că nu îl va critica pe Traian Băsescu „nici acum când este preşedinte, şi nici după ce nu va mai fi la conducerea statului”.
El a spus că şi-a propus să rămână zece ani în politică, urmând ca restul vieţii să-l dedice scrisului şi cititului.
„Am intrat în politică pentru că am lăsat prea mult ca impostorii, analfabeţii şi figurile interlope să ocupe avanscena policii naţionale. Îmi propun 10 ani de politică, iar restul îl las pentru scris şi citit” a precizat ministrul Teodor Baconschi.
El a fost numit ministru al Afacerilor Externe în decembrie 2009, dată la care ocupa funcţia de ambasador al României la Paris.
Anterior, Teodor Baconschi a fost consilier prezidenţial, dar şi ambasador al României la Vatican.
Şeful diplomaţiei române s-a înscris, recent, în PDL.