Oltean despre Antonescu: E rupt de realitate, dorinţa de a ajunge preşedinte i-a luat minţile
Secretarul general al PDL, Ioan Oltean, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, că liderul PNL, Crin Antonescu, este "rupt de realitate" şi că dorinţa de a ajunge preşedinte al României "i-a luat minţile".

Ioan Oltean (Imagine: Mircea Rosca/Mediafax foto)
"Am văzut şi am luat act de atitudinea extrem de respingătoare a domnului Crin Antonescu faţă de solicitarea preşedintelui României ca opoziţia să îşi reia locul în Parlamentul României, acolo unde este adevăratul ei loc. Am rămas stupefiat că un om care se doreşte a fi viitorul preşedinte al României poate să respingă cu atât de multă îndârjire şi răutate orice invitaţie la dialog între putere şi opoziţie, între instituţiile statului şi că neagă rolul democratic a două instituţii fundamentale, Parlamentul şi Preşedinţia", a spus Oltean.
Ioan Oltean a citat apoi din afirmaţiile lui Crin Antonescu, care ar fi spus: "Să îi roage pe ai lui pentru că noi suntem mai convinşi pe zi ce trece că nu există altă formulă pentru situaţia politică din România, ori noi, ori ei".
"După un consacrat principiu comunist, cine nu e cu noi, e împotriva noastră. Cam aşa s-ar putea traduce aceste afirmaţii ale lui Crin Antonescu pe înţelesul tuturor, adică cine nu e cu el şi cu USL e împotriva lor. E un atac virulent la adresa democraţiei. După 22 de ani de reformă, de evoluţie politică românească pozitivă, nu am putut să cred că un om politic de anvergura lui Crin Antonescu, un potenţial candidat la funcţia de preşedinte, un om ce se crede preşedinte al României, poate să folosească o asemenea expresie. Cred, cu certitudine, că este rupt de realitate, că dorinţa de a ajunge într-o funcţie atât de înaltă ca cea de preşedinte al României i-a luat minţile şi că refuză să creadă că democraţia presupune dialog, respect faţă de putere, faţă de opoziţie şi faţă de instituţiile fundamentale ale statului", a spus Oltean, comentând afirmaţiile lui Antonescu.

Oltean a spus că un asemenea mod de a privi lucrurile este "păgubos şi dăunător" pentru societatea românească şi pentru democraţia românească.
"PDL respinde ferm un asemenea mod de a vedea lucrurile, de a trata democraţia şi crede cu fermitate că doar dialogul politic este singura modalitate prin care se pot depăşi neajunsurile în care astăzi a ajuns relaţia între putere şi opoziţie. Cred că opoziţia trebuie să renunţe la acest protest parlamentar denumit grevă, să se aşeze din nou pe băncile Parlamentului, ca liderii politici ai opoziţiei şi ai puterii să se aşeze la masa dialogului pentru a identifica acele căi pentru ca dialogul să primeze şi România să facă dovada că este un stat democratic, iar opoziţia că este în stare să se menţină în Parlament şi într-un dialog constituţional cu puterea", a declarat el.
Oltean a afirmat că orice fel de altă formulă care vizează continuarea grevei parlamentare sau încercarea opoziţiei de a "şantaja" puterea sau condiţionarea prezenţei în Parlament de anumite decizii ale puterii sunt nedemocratice şi PDL le respinge.
Liderul PNL Crin Antonescu a declarat, miercuri, că rugămintea adresată de către preşedintele Traian Băsescu opoziţiei de a reveni la lucrările Parlamentului reprezintă o "ipocrizie jenantă şi penibilă", el arătând că cu "de-ăstea" i-a păcălit şeful statului pe români de două ori.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 12:59
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1096. Rusia a lansat cel mai mare atac cu drone de la începutul invaziei pe scară largă / Ucraina aşteaptă noi livrări de F-16 din Ţările de Jos / Musk neagă ameninţarea SUA privind Starlink şi acordul cu minerale din Ucraina / Rusia a depăşit obiectivele de mobilizare în teritoriile ucrainene ocupate
-
astăzi, 12:40
Israelul evacuează taberele din Cisiordania şi interzice întoarcerea refugiaţilor