Oltean: PDL va vota "împotrivă”, indiferent de formula guvernamentală cu care va veni premierul

Vicepreşedintele PDL, deputatul Ioan Oltean, a declarat, vineri, că la formarea noului Cabinet premierul Victor Ponta ar putea diminua numărul ministerelor şi al vicepremierilor dând dovadă de "grijă faţă de cheltuirea banului public", însă chiar şi aşa PDL va vota "împotrivă".

Urmărește
72 afișări
Imaginea articolului Oltean: PDL va vota "împotrivă”, indiferent de formula guvernamentală cu care va veni premierul

Oltean: PDL va vota "împotrivă”, indiferent de formula guvernamentală cu care va veni premierul (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

"PDL crede că starea de incertitudine nu poate să continue şi cere PSD să urgenteze constituirea noului Guvern, prezentarea acestuia în Parlament şi guvernarea ţării. Sperăm că săptămâna viitoarea, Guvernul va intra în atribuţii", a spus, într-o conferinţă de presă, Ioan Oltean, citat de corespondentul MEDIAFAX.

Întrebat dacă acesta ar fi un prilej bun pentru diminuarea numărului de ministere, Oltean a răspuns: "Categoric că ar fi un prilej şi o dovadă din partea premierului Ponta că manifestă grijă faţă de cheltuirea banului public dacă ar diminua substanţial numărul de ministere, numărul de vicepremieri şi de secretari de stat".

"Aşa cum se ştie au creat ministere artificiale numai pentru a se crea posturi pentru o mulţime de neaveniţi. S-a creat Ministerul Marilor Proiecte. Avem un minister care nu a făcut nimic de când s-a înfiinţat, nu are ce căuta. Ministerul Energiei s-a rupt din Ministerul Economiei, deci, în opinia mea este o ocazie de a se reduce substanţial numărul de ministere şi de a se elimina din structura Guvernului funcţiile de viceprim-miniştri, însă din informaţiile noastre, în loc de trei vicepremieri vom avea patru. E o tendinţă de umflare a Cabinetului, ceea ce dă dovadă de inconştienţă şi de lipsă de grijă faţă de cheltuirea banului public. Aşteptăm cu interes să vedem ce va aduce USD şi UDMR în echipa guvernamentală", a spus el.

Ioan Oltean a mai fost întrebat şi dacă ar fi posibil ca PDL să voteze în favoarea noului Cabinet.

"Exclus să votăm «pentru». PDL, indiferent de formula guvernamentală care va veni - şi care vă asigur că nu va fi în consens cu politica pe care o avem noi – va da un vot împotriva Guvernului şi împotriva programului de guvernare cu care va veni ViVictor Ponta a spus Oltean.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici