Prima pagină » Alegeri Locale 2012 » Secretarul Consiliului Local Voşlobeni a fost nominalizat pentru funcţia de prefect al Harghitei

Secretarul Consiliului Local Voşlobeni a fost nominalizat pentru funcţia de prefect al Harghitei

Secretarul Consiliului Local Voşlobeni, Cristina Augusta Urzică, a fost nominalizat pentru funcţia de prefect al Harghitei, în timp ce pentru fotoliul de subprefect este propus Octavian Condrat, un jurist al Direcţiei de Protecţie a Copilului.

Ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, Mircea Duşa, a anunţat, vineri, la Miercurea Ciuc, că funcţiile de prefect şi subprefect în judeţul Harghita vor fi ocupate de etnici români.

„Urmează ca probabil mâine (sâmbătă – n.r.) sau duminică, în funcţie de cum vor apărea hotărârile de Guvern în Monitorul Oficial, să procedăm la eliberarea din funcţie a actualului prefect şi subprefect şi la numirea în funcţie a unui prefect şi subprefect de etnie română”, a spus Mircea Duşa.

Potrivit acestuia, la funcţia de prefect al judeţului Harghita a fost nominalizată Cristina Augusta Urzică, actualul secretar al Consiliului Local Voşlobeni, ea urmând să fie, după instalare, prima femeie prefect din istoria judeţului.

Pentru funcţia de subprefect al Harghitei a fost nominalizat Octavian Condrat, jurist la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Harghita.

„Sunt tineri, de perspectivă, bine pregătiţi profesional, trebuie să dăm o şansă şi tinerilor. Sunt buni funcţionari publici şi atât prefectul, cât şi subprefectul trebuie să fie buni funcţionari publici. Pot să mai fac precizarea că sunt numiţi temporar, prin detaşare”, a afirmat ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, care este şi liderul social-democraţilor harghiteni.

Ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul a participat în Harghita la lansarea candidaţilor USL.

În prezent, funcţia de prefect al Harghitei este deţinută, din anul 2009, de Ladanyi Laszlo- Zsolt, fost membru UDMR, jurist.

În funcţia de subprefect al Harghitei a fost învestită de curând, în data de 4 mai, Rodica Biro, fost membru PDL, ea înlouindu-l pe Constantin Strujan, subprefect începând din 2009, care a fost numit în funcţia de inspector guvernamental, pe baza principiului mobilităţii.